Detestații gândaci mirositori, adică ploșnițele cerealelor, au invadat România. După ce vara a dat bătăi de cap tigrul platanului, acum e rândul mirositorului gândac.
Se pare că dezinsecţiile nu au avut efect, iar frigul, spun specialiştii, nu îi îndepărtează. În Bucureşti, invazia a fost semnalată de aproape o lună de zile. Gândacii au ajuns de pe câmpurile din jurul Capitalei, până în centru.
Insectele nu sunt deloc inofensive, transmit medicii.
„Unele boli parazitare, paraziţii, şi mai ales pentru copii, riscul e mult mai mare, ştim că într-o toxiinfecţie alimentară, la un copil mic, riscul de deshidratare şi de complicaţii este categoric mare şi există alergiile, cei care au teren alergic, vor putea să dezvolte alergii importante”, a declarat Adrian Marinescu, medic primar boli infecţioase.
Primăria Capitalei a primit numeroase sesizări, scrie observator.tv. Oficialii susţin că au demarat dezinsecţii, iar problema va fi curând rezolvată.
Anxietatea a devenit o experiență comună pentru mulți dintre noi. Zilnic, ne confruntăm cu factori…
Riscurile anesteziei epidurale. Anestezia epidurală este o metodă comună de ameliorare a durerii în timpul…
Zodiile care termină anul în forță. Pe măsură ce anul 2024 se apropie de final,…
În lumea noastră, există oameni care par să sfideze limitele umane, demonstrând abilități și proprietăți…
Beneficiile postului. Postul, o practică veche și profund spirituală, a fost redescoperit recent de știință…
Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…