Sari la conținut

Gabriela Cristea, despre lupta cu kilogramele în plus: Aveam obezitate de gradul 1. Până la toamnă o să am 50 de kilograme

Gabriela Cristea se luptă de o bună perioadă de timp cu kilogramele în plus, mai ales după ce le-a născut pe fetițele sale.

Deși face eforturi uriașe în acest sens, prezentatoarea TV recunoaște că e disperată și că nu poate să slăbească.

„În fiecare zi sunt disperată cu asta, cu slăbitul, că nu pot! De dimineață mă gândesc și până seară îmi trece! Mă apucă disperarea”, a declarat Gabriela Cristea.

„M-am și îngrășat în perioada asta, dar acum sunt la cură de slăbire și am reușit să slăbesc. Sunt în continuare la dietă, țin un regim echilibrat, cam 1200 de calorii pe zi. Împărțite în 5 mese, 3 principale și două gustări. Și mă simt foarte OK, pentru că mănânc absolut orice. Inclusiv dulce o dată pe săptămână și mă simt foarte bine. Cred că ăsta e ritmul pe care îl voi ține.

Și dacă o țin așa cred că până la toamnă o să am 50 de kilograme. Am încercat și un regim hipoproteic și, într-adevăr, slăbești foarte repede. Doar că este foarte greu de ținut și extrem de plictisitor din punctul de vedere al diversificării alimentelor. Așa că am optat pentru varianta de 1200 de calorii, împărțite în 5 mese, 3 principale și 2 gustări. E super!

Pe lângă asta beau minim 2 litri și jumătate de apă, beau ceaiuri din plante și nu m-am apucat încă de sport. Pentru că nu mai am când și nu mai am nici energie, sincer”, spunea Gabriela Cristea în urmă cu un an, potrivit Antena Stars.

Gabriela Cristea și lupta cu vergeturile

„Am avut undeva pe la 86 de kilograme și aveam obezitate de gradul 1. Când ai 150 de kilograme sau mai mult, ajungi la un grad mai mare de obezitate și cred că asta ar trebui, de fapt, spus. Obezitatea nu înseamnă peste 100 de kilograme. Sunt mulți oameni care ar trebui să-și ia măsurile de precauție. Eu vorbesc acum din perspectiva femeii.

A fost un exercițiu de voință. de autosugestie, pentru că am început să vorbesc cu mine. Nu aveam o problemă cu oamenii din jurul meu – ei ma acceptau, soțul meu mă iubește necondiționat. Doar că eu nu mă simțeam confortabil nici fizic și nici psihic. Am două fete mici și m-am gândit că trebuie să fiu tânără, proaspătă, în putere pentru ele”, spunea Gabriela Cristea anul trecut.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel