Din cuprinsul articolului
În lupta cu kilogramele în exces, un aliat de nădejde sunt și legumele şi fructele, ca parte a unei diete hipocalorice sănătoase, spun nutriţioniştii.
Un astfel de fruct benefic pentru persoanele care vor să slăbească este grapefruitul, despre care s-a constatat că topește grăsimea chiar și în timp ce dormi.
„Poate să contribui la o slăbire spectaculoasă. De pildă, te poate ajuta să pierzi 3 kilograme în doar 3 zile. Se pare că dieta cu grapefruit a urcat rapid în vârful popularității, având proprietatea principală că poate accelera metabolismul și poate iniția transformarea dorită a corpului”, explică medicul nutriţionist Krutika Nanavati.
Aliat în lupta cu kilogramele în plus
Cercetările științifice arată că adăugarea de grapefruit în dietă, chiar și fără restricţii alimenmtare severe, poate duce la o pierdere semnificativă de grăsime absominală. Având în compoziţie apă în proporţie de 90%, grapefruitul este un adevărat aliat în lupta împotriva kilogramelor în plus, oferind energie și accelerând metabolismul.
Bogăția sa în vitamina C și flavonoide precum naringenina o fac nu numai eficientă pentru pierderea în greutate, ci și benefică pentru sănătate. În plus, grapefruitul este capabil să îmbunătățească digestia şi să întărească sistemul nervos.
Micul dejun este standard: un grapefruit sau un pahar de suc, cafea sau ceai şi ouă sau şuncă. Ar trebui să includeți și o mică gustare, cu câteva ore înainte de culcare, car să conţină suc de roșii sau lapte degresat, precum și un grapefruit.
Sursă foto: arhivă Doctorul Zilei
Primele trei zile de dietă au un model similar. Prânzul include grapefruit sau suc din acest fruct, brânză albă tare, spanac și pâine prăjită din cereale integrale. Cina include din nou grapefruit sau suc, împreună cu un burger și legume fierte.
A doua zi aduce diferite variante. La prânz, există salată de ton, iar cina combină grapefruit cu friptură de carne slabă și salată verde. În a treia zi, prânzul poate consta în supă de vită sau pui, cu salată de roșii, iar la cina se poate servi pește la grătar cu un mix de salată de roșii și salată verde, explică specialistul.
„Bombă cu vitamine”
Grapefruitul este unul dintre cele mai utile fructe care ar trebui inclus atât în alimentația femeilor, cât și a bărbaților, mai ales iarna, când organismul se confruntă cu o lipsă de vitamine. Și nu degeaba este numit „bombă cu vitamine”. Grapefruitul conține vitaminele A, PP, C, D, vitaminele B, minerale precum magneziu, potasiu, calciu, fosfor, mangan, zinc și cupru.
Consumul zilnic de grapefruit este un sprijin real pentru imunitate, deosebit de importantă iarna. Şi asta în condiţiile în care acest fruct conţine aproape jumătate din necesarul zilnic de vitamina C.
În plus, datorită continuţului mare de fibre şi antioxidanti, acest fruct este ideal pentru cei care vor să slăbească. Acest lucru este facilitat de substanțele conținute în pulpa grapefruit-ului, care activează metabolismul.
Grapefruitul îi va ajuta pe cei care au diabet, hipertensiune arterială și ateroscleroză, datorită substanțelor care pot descompune colesterolul „rău” și pot scădea zahărul din sânge. Medicii spun că aces fruct minune este foarte util pentru activitatea sistemului cardiovascular, a rinichilor și a oaselor. De asemenea, are un efect calmant – uleurile esențiale din compoziția sa ajută la combaterea stresului.
Cum se calculează Indicele de Masă Corporală
Indicele de masă corporală este o metodă care poate fi folosită atât de bărbaţi, cât şi de femei, cu vârsta cuprinsă între 18 şi 65 ani.
Atenţie! Indicele de masă corporală nu este o metodă de calcul a greutăţii potrivita pentru copii, femei însărcinate, persoane cu masa musculară mare (sportivi) şi vârstnici şi nu este menită stabilirii procentului de grăsime corporală, a masei musculare sau osoase.