Sari la conținut

FOTO+VIDEO. Cum se face diferenţa între o aluniţă obişnuită şi una suspectă de cancer? Ce este sistemul ABCDEs

dermatologie
Sursă foto: arhivă Doctorul ZIlei

Aluniţele sunt semne comune pentru fiecare persoană şi apar pe tot corpul, cel mai frecvent fără riscuri pentru sănătate. În termeni medicali, alunițele sunt cunoscute sub denumirea de nevi melanocitari și se formează prin aglomerarea celulelor responsabile cu producerea melaninei, care dau culoare pielii.

Este vorba de formaţiuni pigmentare de formă rotundă, bine delimitate, cu culori ce variază de la maro deschis la brun sau negru.

Potrivit medicilor, persoanele cu pielea mai închisă la culoare au tendinţa de a avea aluniţe de culoare mai închisă, comparativ cu persoanele care au pielea mai albă, ale căror aluniţe sunt mai deschise la culoare. Uneori pot exista fire de păr în suprafaţa acestora.

O aluniţă asimetrică, de formă neregulată, cu un diametru ce depăşeşte 6 milimetri, cu o culoare neuniformă, uneori simptomatică (pruriginoasă, inflamată sau care sângerează) reprezintă un motiv de îngrijorare atât pentru pacient, cât şi pentru doctor. Aceasta este un marker pentru un risc crescut de a dezvolta melanom şi este indicat uncontrol dermatologic pentru a determina riscul apariţiei aluniţei respective.

Cum descoperim din timp un melanom?

Detecţia timpurie reprezintă un factor cheie pentru supravieţuire. Diagnosticul se pune clinic în 80-90% din cazuri, pe baza criteriilor ABCDE (asimetrie, margini neregulate, culori variate, diametru peste 6 mm, evoluţie/elevaţie).

Dermatoscopia vine în completarea diagnosticului clinic, fiind o metodă nedureroasă, rapidă şi neinvazivă de diagnosticare a leziunilor precanceroase, dar şi a celor canceroase. Este o formă  prin care leziunea este vizualizată prin intermediul unui instrument pe bază de microscop, care măreşte imaginea leziunii de la nivel cutanat.

Potrivit specialiştilor, această metodă de investigare medicală ne ajută inclusiv în decizia de a exciza sau nu o leziune suspectă clinic. Însă cea mai bună investigaţie în diagnosticul melanomului este examenul histopatologic, realizat dupa excizia leziunii atipice.

Cum se monitorizează evoluţia unei aluniţe?

Monitorizarea aluniţelor, cât şi a noilor leziuni melanocitare, este esenţială în prevenţia unui cancer cutanat precum melanomul. Autoexaminarea lunară (fie ea şi prin poze), precum şi un screening anual la cabinetul medicului dermatolog sunt recomandate.

Important este să identificăm nevii atipici, în funcţie de istoricul de evoluţie al leziunii, aspectul clinic şi dermatoscopic, astfel că o leziune pigmentată care apare în copilărie și crește progresiv în următoarele luni e mai degrabă benignă, decât dacă s-ar întâmpla la vârsta de 50 de ani.

Schimbarea aspectului unei aluniţe, apariţia unei aluniţe noi, în special la maturitate sau apariţia simptomatologiei la nivelul unui nev (sângerare sau mâncărimi ale pielii în zona respectivă) ar trebui să constituie semne de alarmă şi să ne îndrume către un consult de specialitate.

Alunițele își pot schimba aspectul pe parcursul timpului, fără a deveni periculoase sau suspecte, mai ales în timpul adolescenței, sarcinii sau după vârsta de 50 de ani. Potrivit portalului drleventercentre.com, orice aluniță apărută la vârsta maturității este considerată suspectă.

Criteriile de care trebuie să ții seama pentru a depista o aluniță suspectă sunt următoarele:

  • asimetria părților;
  • margini neregulate;
  • culoare neagră, roșie, albă sau pigmentare neuniformă;
  • diametrul mai mare de 6 mm;
  • evoluția, sau dobândirea unor noi caracteristici, precum sângerarea sau mâncărimea.

Verifică-ţi sistemul ABCDEs de aluniţe de pe corpul tău

A reprezintă asimetrie. Dacă o jumătate de aluniţă arată foarte diferit de cealaltă jumătate, e un semn că aluniţă ar putea fi canceroasă.

B reprezintă neregularităţi ale marginilor aluniţei.Neregularităţile, marginile slab definite, sau cele neclare poate fi un semn de melanom.

C este simbolul pentru culoare. Alunitele de o culoare foarte întunecată, spre negru sau cele multicolore pot reprezenta un risc ridicat, şi trebuie verificate la un medicat neapărat.

D reprezintă diametrul. Alunitele mari cu diametrul mai mare decât al unui creion sunt de remarcat, deşi sunt cazuri când melanomul poate fi şi mai mic.

E este pentru evoluţia, sau schimbarea. O aluniţă care care îşi schimbă mărimea, formă sau culoarea trebuie de urgenţă verificată printr-un control specializat.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel