Din cuprinsul articolului
Emoţiile şi stresul au un impact indirect asupra organismului uman, ele pot cauza o serie de simptome ce diferă de la o persoană la alta.
De regulă, acestea nu ridică probleme serioase pe moment, însă sunt şi situaţii în care apar simptome grave şi afecţiuni medicale care trebuie diagnosticate corect de un medic specialist.
Cum se depistează?
Este şi cazul aşa-numitului semn Chvostek, care constă în percuţia uşoară cu un deget pe unghiul maxilarului a nervului facial, care are ca rezultat fasciculaţii la acest nivel (contracţii usoare). Mai exact, medicul loveşte uşor în obrazul pacientului pentru a vedea reacţia musculaturii din zonă, care poate semnala un deficit mare de calciu în organism.
Specialiştii susţin că semnul Chvostek poate indica o hiperexcitabilitate nervoasă la stimularea nervului facial. Acesta se evidenţiază prin percuţia uşoară a zonei dintre comisura bucală şi tragus, cu menţinerea gurii semi-deschise. Dacă semnul este pozitiv, se va observa o contracţie la nivelul muşchilor obrazului şi buzei.
Manevra și semnul au fost descrise în 1876 de medicul ceh František Chvostek şi se confirmă dacă există o mișcare a mușchilor faciali pe aceeași parte cu această stimulare.
Astfel, pe lângă analizele recomandate de medic, cum ar fi dozarea calciului total şi a calciului ionic, poate fi diagnosticată spasmofilia, care de obicei un simptom al deficitului de calciu din organism datorat de cele mai multe ori unei afecţiuni endocrinologice.
Un nivel de calciu în sânge sub 8,8 g/dL este considerat hipocalcemie.
Manifestarile clinice ale hipocalcemiei se traduc prin spasmofilie sau tetanie. Apar simptome precum spasme musculare, grimase faciale, iar in cazuri extreme, chiar spasm laringian si convulsii. Poate aparea si stopul respirator.
La unii pacienti cu hipocalcemie de lunga durata apare hipertensiunea intracraniana cu edem papilar, tulburari mentale precum depresia, psihoza, iritabilitatea sau pot aparea extrasistole sau alte tipuri de aritmii cardiace.
Diagnosticul diferenţial al spasmofiliei include o serie de afecţiuni ce pot avea semne şi simptome asemănătoare acesteia:
– Epilepsia;
– Rahitismul;
– Sindromul de colon iritabil;
– Tetanos;
– Malabsorbţie;
– Hipoparatiroidism;
– Atacuri de panică.
Spasmofilia este frecvent asociată cu persoanele anxioase, stresate, afectând un procent de 15% din populaţie (cu o predominanţă a sexului feminin).
Ea poate provoca un discomfort accentuat prin apariţia unor parestezii, spasme sau amorţeli ce pot interfera mai mult sau mai puţin cu viaţa de zi cu zi a persoanelor suferinde.
Pentru a preveni spasmofilia este necesar un control periodic al electroliţilor sangvini (calciu, potasiu, magneziu etc.) şi urmărea unui stil de viaţă sănătos.
Metode de tratament
În cazul hipoclacemiei se administreaza calcitriol (forma activa a vitaminei D3), calciu oral in hipoparatiroidism si magneziu in hipomagneziemie.
Ca remediu naturist se recomandă urmatoarea schemă de tratament: se pune un ou intreg cu coaja, spalat in prealabil, intr-un pahar in care se toarna zeama de la o lamaie sau doua, in functie de marimea lamaii. Se lasa acolo, iar in a doua si a treia zi se repeta operatiunea. In cea de-a patra zi se bea sucul de lamaie din primul pahar si se continua cu prepararea celui de-al patrulea pahar. Tratamentul trebuie sa dureze sapte zile, band sucul din cele sapte pahare preparate in acest fel.
Pentru pacientii cu distonii neurovegetative, asociate cu hipocalcemie, medicii citaţi de sfatulmedicului.ro recomanda si un consult psihologic, pentru a invata cum sa depaseasca cat mai usor crizele asociate afectiunii.