Din cuprinsul articolului
O fotografie de colecție circulă acum pe rețelele sociale cu Patriarhul Daniel, în urmă cu 40 de ani, pe vremea când acesta era doar profesor.
Fotografia a fost postată de prezentatoru Șerban Huidu, la o distanță de fix 40 de ani. Imaginea îl înfățișează pe copilul Șerban, alături de profesorul său. TIMPUL și-a spus cuvântul în cazul ambelor personaje.
„Fix 40 de ani despart aceste doua fotografii. Prima e din 1982 și este făcută la Mânăstirea Sfânta Maria din Techirghiol, când un tânăr profesor a făcut poze, la final de vacanta, cu oltenașul ce i-a fost comesean toată durata sejurului.
Cealaltă fotografie a fost făcută azi la Patriarhie când oltenașul i-a oferit amintirea de acum 40 de ani, Preafericitului Daniel. As vrea ca toată lumea sa îl cunoască asa cum îl cunosc eu. Un om jovial și hâtru cu cultura impresionanta și care poate vorbi la fel de ușor despre fizica cuantica sau despre un șurub.
Mulțumesc domnule profesor!”, a scris Șerban Huidu pe Facebook.
În spațiul public s-a vehiculat în ultima perioadă informații potrivit cărora marele părinte ar fi grav bolnav. Reprezentanții Bisericii, prin vocea lui Vasile Bănescu, au clarificat acest aspect:
„În pofida unei știri otrăvite de minciună, lansată iresponsabil în spațiul virtual, unde absolut oricine are acces, dar și posibile accese de imaginație exaltată, mă bucur să vă confirm oficial că starea de sănătate a Părintelui Patriarh Daniel este una foarte bună. Dumnezeu să ne dăruiască sănătate tuturor, dar și inspirația de a avea grijă de sănătatea noastră spirituală! Zile senine, luminate în continuare de bucuria Învierii!”, a transmis Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române.
În lumea noastră, există oameni care par să sfideze limitele umane, demonstrând abilități și proprietăți…
Beneficiile postului. Postul, o practică veche și profund spirituală, a fost redescoperit recent de știință…
Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…
Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…
Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…