Din cuprinsul articolului
O intervenţie chirurgicală dificilă a avut loc în premieră în România la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila” din București. Pacientul, un bărbat în vârstă de 49 ani, a scăpat de crizele de epilepsie pe care le avea încă din copilărie.
Operația a fost realizată la finele anului trecut, depășindu-se, astfel, o nouă barieră, spun reprezentanții spitalului. Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „dr. Carol Davila” este singura unitate de stat la nivel național în care se efectuează, de aproximativ doi ani, frecvent operații de chirurgia epilepsiei.
Pentru pregătirea acestei intervenții de mare complexitate specialiștii au apelat la reconstrucții tridimensionale, exersând atât în mediul virtual în repetate rânduri, cât și în cadrul unor cursuri de disecție specializate ce au avut loc în Barcelona, Spania.
„Acest gen de operații necesită o abordare minim invazivă, prin care să fie înlăturată o zonă din creier care este răspunzătoare de apariția crizelor de epilepsie, însă fără a crea noi cicatrici care să fie, la rândul lor, generatoare de crize. Este un deziderat dificil de atins, dar cu tehnicile moderne de lucru rezultatele sunt extrem de promițătoare”, se arată într-o postare publicată pe pagina de Facebook a Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila”.
3-4 crize de epilepsie pe săptămână
Pacientul operat în premieră națională la spitalul de stat are 49 ani, făcea crize epileptice încă din copilărie și este cunoscut cu un accident vascular cerebral ischemic major la nivelul emisferului cerebral stâng (în perioada perinatală). Frecvența crizelor era de trei-patru pe săptămână în momentul în care a ajuns în atenția echipei de la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central.
Cazul investigat de specialiști s-a dovedit extrem de dificil de abordat neurochirurgical prin metodele deja uzitate, existând riscul ca, dacă lucrurile nu ies ca în teorie, pacientul să aibă tulburări severe de memorie. Așa s-a decis să se apeleze la o soluție încă neîncercată în România, utilizată strict în chirurgia oculoplastică.
Intervenția chirurgicală a durat șase ore
Intervenția a durat șase ore, echipa neurochirurgicală fiind formată din cpt. dr. Georgian Ciobotaru – medic specialist neurochirurg și lt. dr. Mădălina Ancuța – medic rezident neurochirurg. Neurochirurgii au fost asistați de o echipă anestezică (dr. Ligia Torsin, medic specialist ATI și medicii rezidenți ATI – dr. Anca Raluca Achim și dr. Andra Georgiana Nenciu, condusă de prof. univ. dr. Dan Corneci).
Nicio criză în trei luni
De la intervenția realizată au trecut trei luni, timp în care pacientul nu a mai avut nicio criză. Cazul va putea fi însă considerat videcat după doi ani fără crize, scurși de la operație.
„Deși planul operator elaborat de echipa de neuroepileptologi a fost respectat cu strictețe, succesul unei intervenții de chirurgia epilepsiei se dovedește în timp, prin dispariția crizelor. Astfel, la trei luni de la intervenție, frecvența crizelor a scăzut de la trei-patru crize pe săptămână la … niciuna în trei luni! Definiția de „caz vindecat” totuși este absența crizelor timp de doi ani de la intervenție, pacientul rămânând atent monitorizat în această perioadă de către echipa de neuroepileptologie”, se menţionează în aceeaşi postare.