Sari la conținut

FOTO. Băieţelul vândut de familia din Gorj pe 500 de lei, adus înapoi din Germania

sursa foto: pressalert.ro

Băieţelul de şase ani din Gorj, care ar fi fost vândut pentru câteva sute de lei unui cetăţean german, a ajuns la asistentul maternal din Gorj unde, de câteva zile, se află sora sa mai mare.

Pe drumul dinspre Germania spre România copilul a fost vesel, comunicativ, dar cel mai mult s-a bucurat când a văzut-o, pentru prima dată după multe săptămâni pe sora sa.

Micuţul are traume legate de înstrăinare

El a fost însoţit de psihologul din cadrul DGASPC Gorj care s-a ocupat încă de la început de acest caz. Specialiştii care l-au văzut spun că micuţul are traume legate de înstrăinare, de drum, de faptul că a fost despărţit de fraţi, dar că, primind ajutor, poate trece peste ele.

Delegaţia formată din reprezentanţi ai autorităţilor române care l-a adus pe micuţul de şase ani care ar fi fost vândut de familie unui bărbat din Germania a ajuns acasă, în Gorj.

Copilul i-a impresionat pe membrii delegaţiei care au mers să-l preia

Pe drum, copilul i-a impresionat pe membrii delegaţiei care au mers să-l preia, de undeva din regiunea Bavaria: a fost vesel, comunicativ, vioi, plin de energie. Era printre ai lui, oameni care vorbeau, în sfârşit, limba pe care el o înţelege. A fost despărţit câteva luni de tot ceea ce însemna pentru el „acasă”.

Cel mai mult s-a bucurat când şi-a văzut sora. „Atunci a fost cel mai fericit”, au descris momentul cei care au asistat la scena revederii. De altfel, a rămas alături de ea, în casa unei asistente maternale profesioniste, la care fetiţa de opt ani se află din ziua în care autorităţile române au aflat despre acest caz.

Reprezentanţi ai Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Gorj au dezvăluit că micuţul are traume, dar le poate depăşi, cu ajutor profesionist. Deja acesta a intrat deja într-un program de consiliere psihologică.

Vândut de tatăl alcoolic pentru câteva sute de lei

Potrivit ministrul Familiei, Natalia Intoteo, micuţul a fost scos din ţară cu acordul familiei sale. Acesta a ajuns în Germania „în circumstanţe neclare” alături de un cetăţean străin, scria Intotero pe reţelele de socializare

Surse locale au declarat pentru News.ro că ar fi fost vândut pentru câteva sute de lei, undeva mai puţin 500, de către tatăl alcoolic şi mama care pare bolnavă psihic.

A ajuns în Germania, unde a stat câteva luni, iar un bărbat a încercat să îl înscrie la o grădiniţă. Cei de la unitatea de învăţământ au întrebat despre părinţi, despre actele copilului, de ce nu vorbeşte germana… Atunci au intrat pe fir autorităţile din oraşul Regensburg, Bavaria.

A fost preluat imediat în sistemul de protecţie socială din Germania, apoi a fost dus la un asistent, unde a stat până l-au preluat autorităţile române.

Consulatul General al României la Munchen, care a colaborat cu autorităţile din ţară în acest caz, scrie negru pe alb: ”Cpilul a fost „scos din ţară în circumstanţe şi scopuri neclare” şi da, s-a aflat într-un „mediu de risc”. Deocamdată nu se ştie care va fi soarta copilului, dacă va rămâne alături de sora lui sau va fi preluat în sistemul de protecţie al Statului. Fratele mai mic al celor doi este şi el tot la un asistent maternal.

„Măsura de protecţie în cazul minorului aflat în pericol rămâne atât timp cât este nevoie”, explică, pentru News.ro, Minodora Sucea, de la DGASPC Gorj. Între timp, ancheta DIICOT este în derulare, iar procurorii sunt aşteptaţi să facă lumină asupra acestui caz.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel