Din cuprinsul articolului
Fostul ministru al Sănătății anunță intrarea școlilor în sistem online: „Șansele sunt de aproape 100%”.
Șansele ca activitatea didactică să treacă în regim online chiar de săptămâna viitoare sunt de aproape 100% din cauza numărului mare de cazuri Covid, susține Vlad Voiculescu, fostul ministru al Sănătății.
În ciuda parangheliilor care sunt încă permise în București, toate culminând cu congresul PNL cu 5000 de oameni de ieri, părinții de copii de școală din București trebuie să știe că şansele ca şcoala să treacă în online săptămâna care vine sunt de aproape 100%”, a anunțat Voiculescu, pe pagina sa de Facebook.
Mai mult, Vlad Voiculescu susține că autoritățile au evitat măsurile nepopulare înainte de congresul PNL. Fostul ministru îi sfătuieşte pe cetăţeni să aibă grijă de sănătatea lor şi de cea a copiilor, indiferent de măsurile pe care le „introduce sau amână din nou, în mod iresponsabil, guvernul”.
„De fapt, dacă procedura birocratică de alocare a testelor pozitive pentru Municipiul București ar fi respectată și nu întârziată, incidența pe ultimele 14 zile ar fi deja peste 6 la mie nu mai departe de marți. Orice întârziere după ziua de marți nu va fi altceva decât fie un rezultat al neputinței instituționale, fie al unei comenzi politice.
Ce este din nou groaznic de trist este că în timp ce spitalele sunt pline, toate instituțiile statului au fost din nou supuse politicului și au preferat să evite orice măsuri nepopulare înainte de congresul PNL, în detrimentul protejării copiilor și a școlii.
Aveți grijă de sănătatea voastră și a copiilor voștri, indiferent de ce măsuri introduce sau amână din nou, în mod iresponsabil, guvernul! Toate spitalele – inclusiv cele pentru copii – sunt pline!”, a atenționat Voiculescu.
După o ședință a Comitetului Municipal pentru Situații de Urgență, Prefectura Capitalei a anunțat care sunt școlile și grădinițele din București cu clase care intră în sistem online din cauza COVID.
Pe de altă parte, Școala gimnazială Ferdinand I, care a intrat în consolidare, își va desfășura activitatea în sistem online „din motive de infrastructură și resurse existente”, potrivit comunicatului Prefecturii.
În conformitate cu US National Library of Medicine, Medline Plus, demența este o afecțiune care…
Gala Performerilor în Sănătate este unul dintre evenimentele de amploare pe care revista Capital le…
Înconjurată de mister și teamă, vrăjitoria sau magia neagră a fascinat și a îngrozit culturi…
De data aceasta, meteorologii ANM au avut dreptate și, efectiv, de miercuri seara condițiile meteorologice…
Astrologii nu au vești bune pentru noi, cel puțin în ceea ce privește următoarele zece…
Este perfect normal ca mirosul vaginal să se schimbe în timpul ovulației. Multe femei observă…