Masonul Florin Secureanu, intitulat în presă și „Suleymanul” a fost condamnat de Tribunalul București la 5 ani și 10 lui de închisoare pentru abuz în serviciu. Acesta este acuzat că ar fi făcut plăți nelegale către o companie care a vândut spitalului produse fictive la suprapreț.
Potrivit instanțelor judecătorești, decizia nu este definitivă și poate fi atacată în termen de 10 zile cu apel.
Secureanu a primit două pedepse de 3 ani şi două de 2 ani şi 9 luni, acestea au fost contopite şi, prin adăugarea unui spor, a rezultat o condamnare de 5 ani şi 10 luni.
În acelaşi dosar a fost condamnat la 2 ani închisoare cu suspendare Ionuţ Valentin Tănase, reprezentantul firmei care făcea afaceri cu spitalul condus de Florin Secureanu.
În rechezitoriul întocmit, procurorii au decis că inculpatul Secureanu Florin – Adrian și-a încălcat atribuțiile de serviciu prevăzute de legislația în vigoare, în calitate de de manager al Spitalului Clinic „Nicolae Malaxa” din București și ordonator de credite, ar fi dispus, în perioada 2009-2016, efectuarea unor plăți în cuantum total de 648.193 lei din fondurile unității sanitare către mai multe societăți comerciale, printre care și cele administrate de celălalt inculpat amintit în dosarul cu numărul 24936/3/2020.
Mai exact, suma menționată în dosar, adică 648.193 lei a fost utilizată într-o serie de operațiuni comerciale care nu s-au derulat în realitate. Conform achizițiilor fictive, s-ar fi achiziționat produse și servicii destinate unei bune funcționări a unității medicale. Pe lângă faptul că achizițiile au fost fictive, prețul de achiziționare a bunurilor a fost și de la până șase ori mai mare față de prețul pieței.
Spitalul Clinic „Nicolae Malaxa” din București s-a constituit parte civilă cu suma de 648.193,27 lei.
Secureanu mai are un dosar pe rolul instanțelor pentru o delapidare de 2 milioane de Euro. În acest dosar SECUREANU FLORIN – ADRIAN este acuzat de – delapidare (5 fapte din care una cu consecințe deosebit de grave) și luare de mită, prejudiciul fiind estimat la 2 milioane de EURO.
De data aceasta, meteorologii ANM au avut dreptate și, efectiv, de miercuri seara condițiile meteorologice…
Astrologii nu au vești bune pentru noi, cel puțin în ceea ce privește următoarele zece…
Este perfect normal ca mirosul vaginal să se schimbe în timpul ovulației. Multe femei observă…
Pensionarii din România care beneficiază de un sprijin financiar substanțial, ce constă într-o indemnizație suplimentară…
Anxietatea a devenit o experiență comună pentru mulți dintre noi. Zilnic, ne confruntăm cu factori…
Riscurile anesteziei epidurale. Anestezia epidurală este o metodă comună de ameliorare a durerii în timpul…