Organismul nu poate funcționa normal fără acest mineral care este un constituent important al oaselor și al dinților. Beneficiile asupra sănătății ale fosforului includ facilitarea digestiei, formarea de proteine, menținerea echilibrului hormonal, protejează smalțul dinților. De asemenea, alte două funcții importante ale fosforului în organism sunt: detoxifierea corpului și remedierea țesuturilor și a celulelor.
Principalele beneficii ale fosforului sunt:
- Întărește oasele și dinții. Fosforul este o parte vitală a procesului de creștere, precum și de menținere a oaselor și a dinților în formă optimă. Mai exact, fosforul lucrează alături de calciu pentru a crea oase puternice. De asemenea, acest mineral ajută la stimularea sănătății gingiilor și protejează smalțul dinților. Mai mult, el contribuie la ameliorarea problemelor grave cum ar fi pierderea osoasă sau pierderea densității minerale, cunoscută și sub numele de osteoporoză.
- Protejează inima. De exemplu, una dintre cele mai recente descoperiri legate de fosfor arata că acesta are și un rol important în protejarea inimii, ceea ce înseamnă că, cu un aport adecvat, te poate proteja de o serie de boli cardiovasculare.
- Îmbunătățește digestia. Fosforul joacă un rol important în facilitarea digestiei eficiente în corpul uman.
- Detoxifierea organismului. De asemenea, acest mineral are un rol important în menținerea sănătății rinichilor. Fosforul ajută la echilibrarea acidului uric în organism, care împiedică inflamarea gravă. Detoxifică ficatul și rinichii, ceea ce menține corpul în siguranță din cauza multor boli cronice.
- Reduce oboseala din organism. Mai mult, se pare că poate și să amelioreze stările de slăbiciune musculară și osoasă.
- Contribuie la buna dezvoltare cognitivă. Sunt studii care susțin că un nivel optim de fosfor în organism asigură buna funcționare a creierului. Totodată, sunt cercetători care au asociat deficiența de fosfor cu creșterea riscului de afecțiuni neurologice precum este boala Alzheimer sau demența.
- Ajută la menținerea echilibrului hormonal în organism.
- Fosforul este un element foarte important în structura ADN-ului. În plus, este un mineral esențial în timpul sarcinii.
- Ajută la echilibrarea și utilizarea optimă a vitaminelor în organism ( vitamina D, B, dar și a mineralelor precum sunt iodul, magneziul și zincul).
- Producerea de energie. Fosforul ajută la extragerea energiei prin stimularea procesului de metabolizare a diferitelor substanţe nutritive. Mai mult decât atât, aceasta stimulează fluxul de energie utilizabil şi modul de folosire a acesteia în diferite părţi ale corpului.
Care sunt cele mai bune surse de fosfor:
Majoritatea alimentelor bogate în proteine sunt o sursă bună de fosfor, dar unele alimente conțin mai mult fosfor.
Iată o listă cu alimente bogate în fosfor: nuci, legume, semințe, ouă, unt de arahide, ton, carne de porc, produse lactate, cereale integrale, usturoi, cartofi, broccoli, fructe uscate, băuturi carbogazoase.
Atenție! În concentrații prea mari, fosforul poate să fie toxic. Excesul de fosfor poate să provoace diaree, dureri musculare, fragilizarea oaselor, pierderea poftei de mâncare, stări de amorțeală, anxietate, pierderea în greutate.
Pe de altă parte există și riscul existenței unui deficit de fosfor în organism. În această situație simptomele sunt: dureri articulare dar și la nivelul oaselor, pierderea apetitului, stări de nervozitate, oboseală, anxietate, slaba dezvoltare a oaselor la copii.