Categories: Expertul zilei

Florin Condurățeanu, depus la Casa Presei! Jurnalistul credea în puterea gândului: „De multe, ori imunitatea e somnolentă. Dar dacă începi să crezi puternic în ceva, deodată se trezește armata de autoapărare”

Florin Condurățeanu, depus la Casa Presei! Jurnalistul credea în puterea gândului: „De multe, ori imunitatea e somnolentă. Dar dacă începi să crezi puternic în ceva, deodată se trezește armata de autoapărare”.

Florin Condurățeanu, nea Țuțu cum îl cunoștea toată lumea, a încetat din viață luni seara, în urma unui stop cardio-respirator. Condurățeanu avea 71 de ani și ne-a părăsit chiar de Ziua Ziaristului Român. Trupul neînsuflețit al lui Florin Condurățeanu va fi depus la Casa Presei, iar înmormântarea regretatului jurnalist va avea loc joi , la Cimitirul Bellu.

Florin Condurățeanu mărturisea în ultimul interviu acordat lui Mirel Curea, în emisiunea „Dosare de presă”, pe EVZ PLAY, că lucrurile din planul profesional care-l bucură cel mai mult, sunt perioada Flacăra, Jurnalul Național și metafora „Vă pup pe suflet”.

„După perioada Flacăra, mă bucură metafora asta inventată de mine „Vă pup pe suflet”. Vai, ce a prins… Mă strigă lumea pe stradă. Și-apoi, am făcut începuturile Jurnalului Național cu Dan Diaconescu și cu Marius Tucă, care mi-au spus „Nea Florine, aveam articolele matale din Flacăra, pe pereți. Ajută-ne!”

Și i-am ajutat, am venit după ei și s-a creat prima piesă din trustul Intact, care a fost Jurnalul Național. Pe urmă, a venit, la 10 luni, Antena 1”, declara Florin Condurățeanu în urmă cu aproximativ o lună.

Florin Condurățeanu: „De multe, ori imunitatea e somnolentă. Dar dacă începi să crezi puternic în ceva, deodată se trezește armata de autoapărare”

Jurnalistul a fost binecunoscut și pentru dragostea sa pentru jurnalismul medical. În ultimii ani, Florin Condurățeanu se dedicase domeniului medical. A realizat sute de emisiuni la mai multe posturi de televiziune pe teme de sănătate.

Condurățeanu credea în medicina clasică, mai ales că tatăl său, Mihai Condurîțeanu, a fost un celebru medic legist, apropiat al fratelui lui Mina Minovici, celebrul, de asemenea, Nicolae Minovici. Dar, la fel de mult, Florin Condurățeanu credea și în medicina alternativă, care spre diferență de cea alopată, se concentrează pe cauzele bolii.

„De multe, ori imunitatea e somnolentă. Dar dacă începi să crezi puternic în ceva, deodată se trezește armata de autoapărare”, a mai spus celebrul jurnalist.

Florin Condurățeanu a lucrat în presa scrisă, la Flacăra, Curierul Național, Jurnalul Național. A lucrat în televiziune, la OTV, Tele7ABC, Antena 2, Etno, Antena 1, Antena Stars, România TV. A scris mii de articole de ziar și a realizat mii de talk show-uri TV. A intervievat în peste 40 de ani de carieră majoritatea personalităților românești.

Mulți dintre voi îl recunoșteau pe Florin Condurățeanu după ochelarii colorați și întotdeauna asortați vestimentației, după vocea puternică, precum și după salutul său „Vă pup pe suflete”.

Florin Condurățeanu a fost unul dintre jurnaliștii care știau întotdeauna mai mult decât scriau și nu ezita să declare că meseria de ziarist trebuie practicată cu gândul la om și la neamul românesc.

 

Recent Posts

Cele mai bune remedii pentru răceală și gripă care îți stimulează imunitatea. Le poți face singur acasă

Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…

28 de minute ago

Horoscop 22 noiembrie. Avertismente pentru Lei și Gemeni: fără călătorii lungi și fără muncă în exces

Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…

57 de minute ago

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

10 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

11 ore ago

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

11 ore ago

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…

12 ore ago

Citeste si: