Categories: Ştiri sănătate

Florin Cîțu, în polemică cu ministrul Sănătății. Personalul din centrele de vaccinare nu a fost plătit de două luni

Premierul Florin Cîțu a vorbit deschis despre plata în centrele de vaccinare, unde a sesizat o serie de probleme. Personalul, se pare, nu a fost plătit de aproape două luni, deși există fonduri pentru acest lucru. Astfel, îi exprimă îngrijorările ministrului Sănătății, Ioana Mihăilă.

Ministerul Sănătății este cel responsabil pentru plata personalului din centrele de vaccinare. Deși există fonduri suficiente, susține premierul Florin Cîțu, angajații din centre nu sunt plătiți de aproape două luni.

În ciuda spuselor premierului, ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, susține că a anunțat faptul că banii nu sunt, de fapt, de ajuns.

Personalul din centrele de vaccinare, neplătit de două luni

Premierul Florin Cîţu a declarat că sunt întârzieri la plăţi pentru personalul care vacccinează şi nu înţelege de ce, din moment ce peste 480 de milioane de lei sunt necheltuiţi la Ministerul Sănătăţii, comunică RADOR.

Nu înţeleg cum s-a întâmplat ca Ministerul Sănătăţii să nu plătească centrele de vaccinare, oamenii sunt neplătiţi de vreo două luni de zile”, a declarat premierul Florin Cîțu.

În replică, ministrul sănătăţii, Ioana Mihăilă, a explicat că de la începutul lunii iunie şi până la finalul lunii august a făcut mai multe transferuri între diferite programe pentru a putea asigura sume necesare nevoilor acute ale pacienţilor, cum ar fi vaccinarea copiilor, fondurile pentru bolnavii HIV-SIDA şi cei penentru tratamentele urgente, iar premierul ştia încă din aprilie că banii alocaţi Ministerului Sănătăţii nu sunt suficienţi.

În 28 aprilie, printr-o adresă cu număr de înregistrare la cabinetul premierului, i-am prezentat situaţia financiară a Ministerului Sănătăţii. Prin această adresă i-am spus atunci că nu sunt suficienţi banii pentru salarii, pentru programe de sănătate, pentru acţiuni prioritare, cele care finanţează terapiile intensive din spitale, printre altele, pentru plata personalului din centrele de vaccinare”, a adăugat ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă.

De mâine se aşteaptă ca miniştrii USR-PLUS să demisioneze, aşa cum au anunţat copreşedinţii Alianţei, Dacian Cioloş şi Dan Barna. Ar fi vorba despre Cristian Ghinea de la investiţii şi proiecte europene, Cătălin Drulă de la transporturi, Claudiu Năsui de la Ministerul Economiei, Ciprian Teleman de la Ministerul Cercetării şi Ioana Mihăilă de la sănătate.

Recent Posts

Anxietatea e problemă tot mai întâlnită! Preia controlul cu 5-HTP

Anxietatea a devenit o experiență comună pentru mulți dintre noi. Zilnic, ne confruntăm cu factori…

9 minute ago

Care sunt riscurile anesteziei epidurale și ce alternative există

Riscurile anesteziei epidurale. Anestezia epidurală este o metodă comună de ameliorare a durerii în timpul…

38 de minute ago

Zodiile care termină anul 2024 în forță. Află cine sunt favoritele astrelor și ce le rezervă viitorul!

Zodiile care termină anul în forță. Pe măsură ce anul 2024 se apropie de final,…

o oră ago

Oameni cu abilități excepționale care sfidează limitele umane. Ei fac imposibilul să pară posibil

În lumea noastră, există oameni care par să sfideze limitele umane, demonstrând abilități și proprietăți…

2 ore ago

Beneficiile postului pentru sănătatea fizică și psihică. Ce îmbunătățiri apar în minte și în trup

Beneficiile postului. Postul, o practică veche și profund spirituală, a fost redescoperit recent de știință…

2 ore ago

Screening-uri și teste medicale de care aveți nevoie în funcție de vârstă

Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…

3 ore ago

Citeste si: