Din cuprinsul articolului
Deși este dovedit faptul că vaccinurile anti-COVID au avut o contribuție majoră în gestionarea pandemiei de coronavirus, anumite persoane încă sunt sceptice în fața serurilor.
Majoritatea persoanelor care refuză imunizarea se tem de efectele pe termen lung. Nu puține persoane consideră că vaccinul ar putea crește riscul anumitor boli sau ar putea declanșa unele afecțiuni. Cu toate acestea, după zeci de studii și analize, cercetătorii susțin că aceste riscuri nu sunt, în fapt, reale.
Pentru a dovedi siguranța vaccinurilor, Dragoș Dolănescu, fiul cel mic al lui Ion Dolănescu, s-a imunizat de cinci ori, cu trei vaccinuri diferite!
Dragoș Dolănescu, fiul regretatului interpret de muzică populară, Ion Dolănescu, a șocat o lume întreagă după ce a declarat că s-a imunizat de cinci ori cu trei vaccinuri diferite. Deputatul din Costa Rica a vrut să dea un exemplu tuturor și să demonstreze că vaccinul anti-Covid nu le va face rău.
Drept urmare, Dragoș Dolănescu susține că nu există nicio schimbare în starea lui de sănătate, ci dimpotrivă. Vaccinurile nu i-au afectat cu absolut nimic organismul.
El s-a vaccinat până acum de cinci ori, cu trei tipuri de vaccin diferite. Deputatul a mărturisit că întreaga sa familie a trecut prin boală, dar au reușit să se facă bine și să lupte cu virusul COVID-19.
„Toată familia a avut coronavirus. Primul care a luat virusul a fost Ion, care ne-a dat la toți. A fost ca o răceală puternică. Am stat 14 zile în casă. Eu mi-am făcut cinci vaccinuri în SUA și Costa Rica.
Știi că eu merg mult la Miami și mi-am făcut acolo vaccinul Johnson&Johnson, apoi m-am imunizat cu Pfizer. La ceva timp am făcut în Costa Rica și vaccinul de la AstraZeneca. Am vrut să le fac pe toate, să arăt că nu se întâmplă nimic cu mine. Toată familia și-a făcut vaccinul, mai puțin Darius, fiul meu cel mic, care a împlinit 11 ani.”, a declarat Dragoș Dolănescu pentru Click!.
Vești pentru toți românii care consumă peste acest număr de kilowați la curent. Ministrul Sebastian…
BBC, despre candidatul prezidențial Calin Georgescu! Candidatul independent la prezidențiale a zguduit scena politică din…
Călin Georgescu a ieșit învingător din primul tur al alegerilor prezidențiale din România, având un…
Consumul de alimente în care se găsesc reziduuri de pesticide poate produce efecte nocive asupra…
Noiembrie se anunță a fi o lună cu adevărat de bun augur pentru 3 dintre…
Medic specialist, despre colesterol. Conform terminologiei medicale, colesterolul este un sterol și lipide conținute în…