Din cuprinsul articolului
Cancerul de colon cel mai adesea se dezvoltă din polipi, formaţiuni necanceroase care se pot dezvolta în peretele intern al colonului sau rectului odată cu înaintarea în vârstă. Dacă nu sunt trataţi, polipii se pot transforma în tumori canceroase. Recunoaşterea şi îndepărtarea polipilor precanceroşi poate preveni cancerul colorectal.
Cancerul de colon se poate răspândi la alte organe din apropierea colonului, ca vezica urinară, uterul sau prostata. Specialiştii sunt de părere că aceste cancere (de colon şi rectale) au nevoie de 5 -10 ani pentru a se dezvolta.
Cancerul de colon este printre cele mai frecvente afecţiuni maligne la nivel global şi printre cauzele principale de deces, iar statisticice arată că numărul cazurilor de cancer de colon va creşte considerabil în următorii ani.
„Printre cele mai importante cauze ale acestui tip de cancer sunt polipii. Orice cancer, porneşte de la polipi. Putem să mai luăm în calcul şi bolile inflamatorii ale intestinului, precum boala Crohn, alimentaţia proastă, bogată în carne roşie şi afumături. Sportul îl putem enumera ca un factor de protecţie, în timp ce o obezitatea agravează.
Nu în ultimul rând, există şi cancerul la rudele de gradul I, iar acest lucru trebuie să tragă un semnal de alarmă şi să mergem la investigaţii de screening de la vârste fragede”, explică chirurgul Radu Zamfir.
Simptomele cancerului colorectal
„Dacă ar fi să le împărţim în colon drept şi cel stâng, colonul drept este cel care dă tumori vegetante, care sângerează şi care duc la sindroame anemice impresionante, în timp ce colonul stâng, cel mai frecvent este oclusiv. La cel drept, omul se poate trezi într-o dimineață alb la față și se gândește că a făcut infarct, dar el de fapt să aibă neoplazie de colon drept”, mai spune medicul.
Cancerul de colon poate să nu se manifeste, până în stadiul avansat. Când produce simptome, acestea pot fi:
- modificări de tranzit intestinal, ca diaree, constipaţie care durează mai multe zile la rând;
- senzaţie constantă de nevoie de a defeca;
- sângerări rectale;
- sânge în materiile fecale;
- crampe abdominale;
- slăbiciune şi oboseală;
- scădere inexplicabilă în greutate.
În unele cazuri, cancerele de colon pot cauza sângerări la nivelul tractului digesttiv, ceea ce duce la apariţia sângelui în fecale sau fecale de culoare închisă.
Uneori cancerul poate bloca colonul, numită obstrucţie intestinală. Aceasta se manifestă prin: dureri puternice abdominale, balonare, constipaţie şi senzaţie constantă de rău. Obstrucţia intestinală este o urgenţă medicală.
Multe dintre aceste simptome pot fi cauzate de alte afecţiuni, nu de cancerul colorectal, ca infecţii, hemoroizi,sindrom de colon iritabil.
Nu neglijaţi apariţia sângelui în scaun!
„După efectuarea unei colonoscopii, trebuie să diferenţiem dacă sângerarea este de la hemoroizi sau de la o tumoră sau patologie inferioară a colonului. Diferenţa între aspect ar fi sânge proaspăt de la hemoroizi, sânge cu aspect modificat de la leziuni colonice.
În unele stadii, apare şi durere, mai ales atunci când sunt infiltrate pexurile nervoase, care sunt situate în adiacenţa tumorii. Dar pot fi şi dureri date de complicarea unei tumori prin ocluzie care sunt nişte dureri atroce”, precizează chirurgul Zamfir.
Dr. Zamfir: „Colonoscopia de rutină, după 45 de ani”
„De rutină, în jurul vârstei de 45-50 de ani. Pacienții care au rude apropiate cu neoplazii de colon, colonoscopia este recomandată de la vârste mai fragede de la momentul diagnosticării și tratării rudei.
Dacă se descoperă un polip, și acel polip este scos, s-a eliminat leziunea premalignă și șansa lui de a evolua către un cancer de colon ulterior.
Dacă înainte se considera o boală incurabilă şi pacientul era trimis acasă pentru un tratament simptomatic, la momentul de faţă, există soluţii terapeutice ultramoderne care acordă pacientului şanse de vindecare sau cel puţin de prelungire a vieţii.
Un exemplu ar fi cel al metastazelor hepatice după cancerul de colon, care la momentul diagnosticului pot să coexiste cu tumora primară, iar aceste metastaze pot fi scoase împreună cu tumora primară cu o secvenţialitate anume, crescând semnificativ şansele pacienţilor de supravieţuire.
În unele situaţii, în cazul în care materialul de sutură nu este adecvat, posibilitatea de a se utiliza un anus contra naturii care poate fi temporar sau definitiv”, mai spune dr. Zamfir.