Categories: Ştiri sănătate

Fisuri în sistemul medical al UE. Lecţia dată de pandemia de COVID-19

Experţii consideră că Uniunea Europeană a fost oarecum luată prin surprindere de criza sanitară provocată de pandemia de COVID-19, însă cele două agenții ale UE din domeniul medical au reușit până la urmă să se mobilizeze și să gestioneze bine situația.

Semnal de alarmă – raportul Curţii de Conturi Europene

Dar pandemia a scos la iveală și fisurile din sistem, pe care UE a încercat să le remedieze printr-o serie de măsuri recente. Putem deci considera că UE este pe deplin pregătită să facă față urgențelor majore de sănătate publică? Un raport publicat astăzi de Curtea de Conturi Europeană ne arată că este încă prematur să spunem că da.

În prima linie în lupta împotriva pandemiei au fost cele două agenții ale UE din domeniul medical: Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC) și Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA). Auditorii au observat însă că ECDC a subestimat inițial gravitatea situației, considerând puțin probabilă introducerea virusului în UE. Abia pe 12 martie 2020, la trei zile după ce Italia a instaurat măsuri la nivel național de limitare a mișcării persoanelor, centrul a admis că era necesară o „acțiune specifică imediată”.

Agențiile UE din domeniul medical, copleșite de forţa răspândidii COVID-19

„La fel ca multe alte instituții, agențiile UE din domeniul medical au fost copleșite de forța și de viteza cu care s-a răspândit boala COVID-19”, a declarat domnul João Leão, membrul Curții responsabil de acest audit. „Patru ani mai târziu, pentru ca istoria să nu se mai repete, trebuie să aplicăm eficient la nivelul UE lecțiile învățate.”

ECDC începuse într-adevăr să colecteze date privind pandemia, dar această sarcină a fost îngreunată de faptul că numărul de infecții declarate depindea în mare măsură de diferitele strategii de testare ale statelor membre. Situația a fost similară și în ceea ce privește măsura în care decesele au fost considerate a fi fost cauzate de COVID-19.

Cum s-ar fi putut evita astfel de situații? Potrivit auditorilor UE, s-ar fi putut recurge mai des la tehnici mai fiabile, de exemplu la analiza concentrațiilor de virus din apele uzate. Mai mult, evaluările riscurilor, orientările și informațiile destinate publicului au fost puse la dispoziție de ECDC prea târziu (de exemplu, orientările privind măștile de protecție și depistarea contacților au fost publicate abia în aprilie-mai 2020, spre sfârșitul primului val).

În plus, mai precizează auditorii, mai multe țări nu au ținut cont de recomandările ECDC, lucru demonstrat de menținerea restricțiilor de călătorie, pe care centrul nu le considera ca fiind o modalitate eficientă de reducere a transmiterii, se precizează într-un comunicat al Curţii de Conturi Europene.

EMA nu a reușit să promoveze desfășurarea de studii clinice în UE

În schimb, EMA s-a adaptat rapid la situație, remarcă auditorii. În primele etape ale pandemiei, agenția a contactat proactiv potențialii dezvoltatori de vaccinuri și de tratamente și a luat o serie de alte măsuri pentru a le accelera autorizarea.

Auditorii au mai aflat și că EMA a contribuit la combaterea deficitelor de produse medicale în timpul pandemiei. Singura problemă cu adevărat a fost că EMA nu a reușit să promoveze desfășurarea de studii clinice în UE.

Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

Bazându-se pe învățămintele desprinse în primele etape ale pandemiei, Comisia Europeană a adoptat o serie de decizii și de planuri.

Mandatul ECDC și cel al EMA au fost clarificate și consolidate, în timp ce propunerile de revizuire a legislației farmaceutice a UE urmăresc să accelereze procesele de autorizare a medicamentelor noi. Aceste măsuri acoperă într-adevăr unele dintre lacunele care afectează capacitatea UE de a răspunde la urgențele sanitare.

HERA, un nou organism european pentru situaţii sanitare de urgenţă

Efectul secundar a fost însă că a rezultat un cadru organizațional mai complex, avertizează auditorii. HERA, Autoritatea pentru Pregătire și Răspuns în caz de Urgență Sanitară, a fost creată în 2021 pentru a supraveghea dezvoltarea, producția și distribuția de medicamente, vaccinuri și alte produse în caz de urgență, doar că unele dintre responsabilitățile și competențele HERA se suprapun cu cele ale ECDC. Auditorii recomandă, așadar, o cooperare strânsă pentru a nu se duplica eforturile în mod inutil.

Recent Posts

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

9 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

10 ore ago

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

10 ore ago

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…

11 ore ago

Ce se întâmplă dacă faceți baie fierbinte în fiecare zi? Efecte nebănuite

Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…

11 ore ago

Zodii lovite de noroc până la final de an. Au șanse uriașe să câștige la LOTO

Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…

11 ore ago

Citeste si: