Din cuprinsul articolului
Marin Dinu, în vârstă de 67 de ani, a încetat din viață a doua zi după ce fusese internat la Spitalul Pantelimon. În cursul zilei de vineri, fiica acestuia, Claudia Dinu, a venit la spital pentru a solicita un raport, aflând de ancheta referitoare la seria de decese suspicioase înregistrate în secția de anestezie și terapie intensivă a spitalului.
Fiica unui pacient mort la Spitalul Pantelimon: „Ştiu că tatăl meu a fost ucis!”
„Am venit la dumneavoastră pentru că nu am linişte. Nu ne-au permis nici să îl vedem, nici în vizită, nici la ora vizitei, nu ne-au dat voie să intrăm. N-a vrut să stea nimeni de vorbă cu noi. Pe mama mea au jignit-o, au înjurat-o şi i-au zis: pleacă de aici că nu ai voie. Pe data de 3 aprilie l-au luat de jos, de aici de la Camera de Gardă, l-au dus la etajul patru, l-au ţinut în seara aceea, iar a doua zi l-au mutat la etajul doi. Şi atunci s-a întâmplat ce s-a întâmplat. De la spital, mi-au spus că nu e nevoie de autopsie, că deja ştim cauza morţii lui, că era bolnav. Mi-au trecut foarte multe (n.r. diagnostice) pe certificatul de deces. Nu ştiu să vă spun, pentru că nu cunosc. L-am înmormântat duminică, dar nu avem linişte pentru că ştim că tata a supravieţuit ani de zile cu boala asta şi eu cred că mai trăia.
Eu l-am adus bine, el până în ultimul moment, înainte cu două ore să moară a spus: luaţi-mă că mă omoară, ţipa luaţi-mă că mă omoară. Şi dânsele l-au legat de mâini şi de picioare. Am înţeles că l-au chinuit foarte mult, nu am avut cu cine să vobim de aici pentru că ne-au gonit, ne-au jignit.
El a venit tensiunea 24 cu 7 şi ne-au spus că nu îi scade şi ne-au spus că o să îl ajute la Terapie Intensivă. Merg oriunde, dar vreau adevărul pentru că eu sunt conştientă şi ştiu că tatăl meu a fost ucis. Nu am mers până acum pentru că nu eram sigură, pentru că pe noi nu ne bagă nimeni în seamă, noi suntem nişte oameni de rând. Eu am văzut la ştiri, pe internet, şi atunci am văzut că s-a vorbit de tatăl meu. N-am putut să rabd. Am venit pentru că vreau să iasă adevărul la iveală”, a declarat Claudia Dinu, fiica unui pacient mort la Spitalul Pantelimon.
Managerul Spitalului: „Decesele nu puteau fi evitate”
Vineri, managerul Spitalului Pantelimon din București, Bogdan Socea, a precizat că, după primele verificări privind situația din unitatea de terapie intensivă, nu s-au găsit probe care să dovedească existența unui tratament defectuos. Acesta a mai spus că morțile înregistrate în cadrul secției medicale nu ar fi putut fi evitate.
“Conducerea Spitalului Sfântul Pantelimon colaborează cu comisiile de anchetă în această situaţie care s-a ivit, colaborează cu organele de cercetare penală, cu Corpul de Control al ministerului, care este aici în spital şi analizează documentele, cu Colegiul Medicilor care are un reprezentat şi cu comisia internă constituită în spital, comisia de analiză medicală a situaţiei.
Până în momentul de faţă, din analiza preliminară, nu s-au constatat date care să ateste o viciere a tratamentului în Secţia de Terapie intensivă. Nu au fost sesizări anterioare la niciunul dintre organismele menţionate şi nici la comisiile spitalului cu privire la posibile nereguli în secţia de ATI. Suntem foarte preocupaţi de siguranţa pacientului şi pacienţii sunt trataţi la noi în siguranţă. Medicii ATI, ca şi toţi medicii spitalului, depun toate eforturile pentru a reuşi cu fiecare caz în parte, tratatăm fiecare bolnav în parte. Nu este o statistică, dar sigur interpretările şi cifrele ne ajută şi ele, fiecare deces este important şi ne pare rău pentru aceste decese, însă, au fost decese care nu puteau fi evitate din analiza preliminară. Comisia internă s-a constituit, analizează situaţia cu cât mai mare rapiditate, miercuri vom avea raportul final”, a declarat, vineri, Bogdan Socea.
Nu au fost reclamaţii, nu au fost sesizări
Acesta a menționat că nu s-au înregistrat plângeri sau sesizări referitoare la aceste cazuri.
“Nu au fost reclamaţii, nu au fost sesizări. Cazurile respective au fost scutite de necropsie la cererea familiilor. Nu ştiu dacă toate, dar cea mai mare parte a lor. Mortalitatea în terapie, de fapt, reflectă mortalitatea în spital. Orice caz grav de pe orice secţie ajunge în terapie şi decedează într-un interval de timp. Raportarea la 17 cazuri nu se face la 25 de paturi, ci la 525 de paturi câte are acest spital de urgenţă, unul dintre cele mai mari spitale de urgenţă din Bucureşti, care tratează cele mai dificile cazuri, şi spital clinic, bineînţeles”, a precizat managerul Spitalului Sfântul Pantelimon.
El a fost întrebat dacă procurorii au cerut dosare medicale. “Procurorii au cerut o listă de documente printre care sunt şi aceste copii ale foilor de observaţie. (…) Registrul de tratament este trecut şi în fişă, scriptic şi este şi un registru electronic care se transmite către farmacie, în aplicaţia pentru pacienţi. (…)Nu am găsit până în momentul de faţă niciun fel de nereguli”, a explicat Bogdan Socea.