Sari la conținut

Fiecare dintre noi avem celule canceroase în corp. Cum le împiedicăm să se dezvolte

cancer
Sursă foto: arhiva Doctorul Zilei
Proteina care prezice riscul de cancer și diabet

„Fiecare dintre noi are celule canceroase in corp. Dar nu toti ne vom imbolnavi de cancer”.  Asa incepe cartea medicului american David Servan Schreiber, “Anticancer” . De ce unii se imbolnavesc, iar altii par a fi imuni la aceasta boala a secolului, care afecteaza un numar urias de oameni de pe intreaga planeta? Care este secretul acestei imunitati?

Doctor in medicina, psihiatru si neurolog, profesor si cercetator la una dintre cele mai celebre universitati americane de medicina, si fondator al unui centru de medicina integrativa, David Servan Schreiber este cunoscut in intreaga lume pentru abordarile sale neconventionale. Dar nu titlurile sale stiintifice i-au adus celebritatea, ci curajul de a introduce, intr-o lume stiintifica strangulata de o viziune mecanicista asupra fiintei omenesti, concepte revolutionare, precum acela ca bolile sunt in stransa legatura cu psihicul si cu mintea omeneasca, cu sentimentele noastre, cu felul in care privim lumea.

Intr-o prima carte, numita “Vindeca”, el a demonstrat ca depresia si anxietatea, bolile lumii moderne care fac ravagii in societatea occidentala, pot fi combatute fara medicamentele dure pe care le foloseste psihiatria zilelor noastre, prin metode simple, care ne apropie de natura si de noi insine.

El sustinea, spre nervozitatea generala a medicinei oficiale si mai ales a producatorilor de medicamente, ca schimbari elementare in stilul nostru de viata rezolva probleme fundamentale ale sanatatii noastre fizice si psihice.

Destinul a facut ca Schreiber sa se imbolnaveasca de cancer la creier. A trecut prin toate fazele prin care trec bolnavii de cancer: spaima, disperare, negare, revolta, incercand toate procedurile pe care medicina oficiala le cunoaste in acest moment: operatia, chimioterapia si radioterapia.

Boala a recidivat si atunci Schreiber s-a apucat sa studieze singur, cu metoda omului de stiinta si cu disperarea aceluia care lupta pentru viata sa. Rezultatul a fost “Anticancer”, o carte care este povestea sa personala, dar si rezultatul cercetarilor sale de ani de zile si al investigatiilor pe care le-a facut in compania celor mai faimosi oncologi ai planetei.

Celule canceroase în corp

Concluzia sa: “Cancerul este mai mult o chestiune de stil de viata decat de genetica sau de altceva. Am vrut sa aflu motivul pentru care unii fac cancer, iar altii nu. Ceea ce am descoperit este faptul ca, asa cum toti avem celule canceroase in corp, tot asa avem si mijloacele naturale pentru a ne apara impotriva cancerului. Nu trebuie decat sa invatam sa ne servim de aceste mijloace naturale”. Desigur, aceasta noua carte a fost considerata de autoritatile medicinei oficiale un nou afront.

Care sunt factorii care influenteaza si determina nu numai boala canceroasa, dar orice fel de alterari ale starii noastre de sanatate fizica si psihica?

In afara de factorii oarecum recunoscuti, alimentatia, poluarea, sedentarismul etc, Schreiber insista foarte mult pe factorul psihic, care, dupa parerea lui, este cel mai important. Cu alte cuvinte, felul in care noi gandim, felul in care ne raportam la noi insine si la lumea dimprejurul nostru determina calitatea sanatatii noastre.

Spre deosebire de medicina oficiala, Schreiber arata ca fiinta omeneasca nu poate fi evaluata pe bucati, ca psihicul si trupul unui om sunt un intreg. Corpul omenesc nu poate fi vazut ca o masinarie independenta de sufletul sau. Si astfel, Schreiber reintroduce in medicina occidentala adevaruri pe care medicina traditionala le cunostea de acum mii de ani: omul este o fiinta complexa, structurata pe niveluri din ce in ce mai subtile, de la corp, care este cel mai dens, pana la nivelurile spirituale, cele mai elevate si cu vibratiile cele mai inalte.

Unele dintre lucrurile sustinute de el par a fi desprinse din scrierile de medicina spirituala ale celebrului medic si calugar ortodox grec Vlachos: capacitatea noastra de a iubi, de a ne deschide, de a darui si a primi, de a privi cu seninatate si cu ingaduinta realitatea dimprejurul nostru au o influenta majora asupra starii noastre de sanatate.

Puterea vindecatoare a unui stil de viata sanatos

Studiile arata ca o mare parte dintre femeile diagnosticate cu cancer la san sunt convinse ca boala lor a rezultat ca urmare a unui stres foarte puternic, derivat din modul de viata si de alte evenimente cum ar fi un avort, un divort, boala unui copil sau pierderea unui loc de munca. Legatura dintre stresul psihologic si boala era cunoscuta de mii de ani, dar medicina moderna a ignorat mult timp aceasta conexiune.

Medicul roman Galenus scria, acum doua mii de ani, ca oamenii deprimati sunt predispusi la boala. In 1759, un chirurg englez scria despre cancer ca “se putea asocia indeaproape cu nenorocirile suferite in viata”, iar in 1849, autoritatile medicale britanice considerau ca “suferintele psihice, schimbarile bruste de destin si obisnuinta de a avea ganduri negre constituie cea mai puternica pricina a acestei boli”.

Cu alte cuvinte, celulele canceroase care exista in noi toti, acolo unde gasesc un mediu slabit de factorii de stres, se dezvolta cu o rapiditate uluitoare. “Multi dintre noi am fost confruntati cu un conflict cronic ce parea de nerezolvat sau cu obligatii coplesitoare, capabile sa dea un sentiment de sufocare. Aceste situatii nu declanseaza cancerul, insa ofera acestuia ocazia de a se dezvolta rapid”.

Personal, cunosc un caz de recuperare extraordinara in urma unui cancer, care ilustreaza foarte bine puterea vindecatoare a unui stil de viata. Este vorba despre o femeie, prietena a mamei mele, care a uimit intreaga lume dimprejurul ei.

Portret: intelectuala, 55 de ani, centru al unei familii care “depindea” in intregime de ea. Poate va suna cunoscut tabloul. Sefa peste un departament important al unei mari firme, isi impartea existenta intre stresul cotidian de la serviciu si obligatiile catre o familie mare si dependenta. Diagnostic: cancer cu evolutie rapida, pe cale de a se transforma in metastaze. Prognostic al duratei de viata, cateva luni.

In momentul in care a aflat diagnosticul, a hotarat sa schimbe totul, dupa ce a studiat sansele pe care i le oferea medicina oficiala si care se apropiau de zero. A iesit la pensie inainte de vreme, dar cea mai importanta decizie a fost aceea de a refuza sa mai joace rolul de “centru” al marii familii pe care o servea si sa-si slujeasca propria viata, atat cat ii mai ramasese din ea.

S-a retras la tara, anuntand ca vrea sa petreaca o vreme singura si linistita. A citit tot ceea ce se putea citi despre cancer si despre tratamentele alternative si, in cele din urma, a optat pentru o combinatie de tratamente naturiste, unele preluate din Formula As, altele din carti de profil, alcatuindu-si singura un program de hrana, tratament si viata pe care l-a considerat potrivit si care cuprindea si rugaciunea si meditatia.

Au trecut opt ani si este inca in viata. Metastazele s-au retras intr-un interval de aproximativ 6 luni, astfel incat medicii au fost socati de evolutie, considerand-o unul dintre acele cazuri pe care stiinta le numeste “remisie spontana cu cauze necunoscute”. In programul sau de viata au aparut lucrurile pe care femeia si le dorise toata viata: sa citeasca, sa picteze si sa traiasca aproape de natura. Niciodata “nu avusese timp” pentru aceste lucruri, prinsa in sistemul in care traia.

Astazi ea este perfect sanatoasa si afirma ca tratamentele naturiste la care a apelat n-au facut decat sa-i curete corpul, dar ceea ce a vindecat-o cu adevarat este faptul ca intr-un tarziu a ales sa traiasca asa cum sufletul ei isi dorise dintotdeauna. Ilustreaza perfect ideile lui Schreiber in ceea ce priveste importanta faptului de a trai intr-un mediu care sa ne ofere bucurie.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel