Sari la conținut

Fenomene extreme peste România. Prognoza ANM, modificată de urgență

meteo
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei
vremea

Un val de fenomene extreme deasupra României de miercuri, 24 iulie. ANM a schimbat prognoza și prognozează grindină și ploi abundente.

ANM a modificat prognoza meteo valabilă pentru miercuri, 24 iulie. Meteorologii spun că, cu toate că vremea este caldă în majoritatea regiunilor țării, fenomenele extreme lovesc puternic.

Potrivit meteorologilor, în nordul, vestul și centrul țării vremea este instabilă. Aici se așteaptă ploi abundente, furtuni, descărcări electrice, vânt puternic și grindină.

Cât despre temperaturile de miercuri, 24 iulie, ANM estimează că maximele din țară vor fi cuprinse între 25 și 35 de grade. La polul opus, minimele nocturne vor coborî până la 13-24 de grade.

Cele mai calde temperaturi se vor înregistra în timpul nopții pe litoral, pe când cele mai scăzute temperaturi se vor consemna în depresiunile din estul Transilvaniei.

METEO: Vreme instabilă miercuri, 24 iulie. Prognoză ANM modificată

„În regiunile sud-estice, vremea se va menține călduroasă, pe alocuri caniculară și cu disconfort termic ridicat, dar în restul teritoriului valorile termice vor fi în scădere față de intervalul precedent. Gradul de instabilitate se va accentua treptat în vestul, centrul și nordul țării, iar după orele serii și în celelalte zone.

Vor fi perioade cu înnorări accentuate, averse, local torențiale, intensificări ale vântului, vijelii și descărcări electrice. Vor fi posibile și căderi de grindină. Excepție va face Dobrogea, unde astfel de fenomene se vor semnala izolat spre sfârșitul intervalului”, arată prognoza meteo ANM modificată.

Cazare în Mamaia Nord – Apartament Niko în Infinity Beach Resort

 

Și în București vremea va fi instabilă miercuri, 24 iulie. Meteorologii anticipează disconfort ridicat pentru prima parte a zilei, dar și temperaturi maxime de până la 35 de grade Celsius.

Totuși, spre după-amiază, vor începe fenomenele meteo extreme. Conform Agenției Naționale de Meteorologie (ANM), în Capitală se vor înregistra înnorări dense, averse, descărcări electrice și intensificări ale vântului. Totodată, temperaturile minime vor ajunge la 18 grade Celsius.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel