Din cuprinsul articolului
Fenomen periculos printre adolescenții români. Psiholog: În Suceava, sunt clase întregi cu fete care nu mai acceptă să fie strigate pe numele de fată, ci pe cel de băiat.
Psihologii atrag atenția asupra unor fenomene periculoase legate de sexualitate prin care trec adolescenții din România.
Lipsesc dezbaterile specializate despre impactul libertinismului progresist asupra copiilor, este de părere psihologul sucevean Irina Bodnariu.
„Sunt cazuri în care familiile sunt prea aproape de copii și nu știu ce pofte să le mai facă și de aici copilul înțelege că i se cuvine absolut tot, că e la modă să gândești liber, dar tu nu știi ce gândești.
Nu avem dezbateri sau o anumită formare în a învăța să gândim, de gândire critică, de analiză, documentare și vine un curent foarte periculos asupra sexualității”, a declarat Bodnariu, potrivit News Bucovina.
Este vorba, în special, de probleme de orientare sexuală care sunt văzute de adolescenți ca ceva modern și în trend internațional.
„Vorbim de probleme de orientare sexuală pe care noi le privim din zonele astea din afară, ca un fel de val modern care ne ia, că trebuie să fim cu ei pentru că altfel suntem împotriva lor.
Sigur, când apare un caz, două-trei, sunt cumva disparate, dar când apar nevoi de schimbare de orientare sexuală sau de viziune asupra sexualității la nivel de clase, este o problemă”, a spus Bodnariu.
În Suceava, există o modă printre fetele din unele școli, care nu vor să mai fie chemate cu numele de fată, ci cu numele de băiat.
„Desigur, poate să existe, la un moment dat, la un anumit copil o anumită nevoie, o anumită transformare, care să fie reală. Trebuie să vedem și până unde aceste transformări sunt reale, dar când se întâmplă la nivel de clase, când 15-16 fete o iau razna, acolo nu este libertate de gândire.
Nu înseamnă că trebuie să le înțelegem, nu înseamnă că trebuie să le facem jocul, nu înseamnă că dacă noi punem la îndoială în vreun fel concepțiile după care ele iau aceste decizii înseamnă că noi nu suntem moderni, că noi nu suntem deschiși”, a explicat psihologul sucevean.
Ea a spus că de altfel sunt și adolescenți deștepți, foarte ancorați și chiar ei vin și îi aduc poveștile astea care se întâmplă în clase, în școli.
„Nu toți sunt la fel. Nu-mi plac generalizările, dar sunt niște probleme care apar deja de la 12-13 ani la fete și la băieți și acolo trebuie, într-adevăr, să personalizăm. Părinții, când scapă frâiele, se adresează pentru ajutor și tratăm cazul individual.
(…) Chiar dacă apar alte orientări și alte nevoi nu sunt de blamat. Eu spun doar că există un curent și un val de înțelegere greșită a acestei probleme”, a mai spus Irina Bodnariu.
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…
Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…
Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…