Sari la conținut

Femeile vor putea ieși mai devreme la pensie. Modificări importante privind vârsta de pensionare

pensionare
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

Se reduce vârsta de pensionare considerabil pentru mame, conform prevederilor noii Legi a pensiilor. Noua eșalonare a vârstei standard pentru femei va fi implementată treptat până în 2035, respectând criteriile stabilite în legislație.

Aceasta va intra în vigoare la 1 septembrie 2024. Sunt incluse și femeile care adoptă copii. În prezent, femeile pot opta pentru pensionare la 63 de ani, cu o ajustare prevăzută până în 2030.

Modificări importante privind vârsta de pensionare la femei

Implementarea acestei măsuri se va realiza conform Articolului 51 din Legea nr. 360/2023. Astfel, noua prevedere în legislația privind pensiile vizează femeile care au avut copii.

Conform acestei propuneri, femeile care au crescut copii până la vârsta la care aceștia au împlinit 16 ani ar putea beneficia de o reducere a vârstei standard de pensionare, conform unei scheme stabilite în acest sens.

Vârsta de pensionare pentru femei va fi mai mică, însă doar dacă sunt îndeplinite o serie de condiții. Femeile vor putea ieși cu șase luni mai devreme la pensie dacă au avut un copil, cu un an mai devreme pentru doi copii și se va continua cu o scădere progresivă până la maximum de trei ani și șase luni pentru șapte copii.

De altfel, vor putea ieși mai repede la pensie și femeile care au avut copii adoptați și care au fost crescuți timp de cel puțin 13 ani.

Cum scade vârsta de pensionare pentru fiecare copil

(1) Femeile care au acumulat stagiul complet de cotizare contributiv și au avut grijă de creșterea copiilor până la vârsta de 16 ani beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare conform prevederilor din anexa nr. 5.

Vârsta standard de pensionare se va reduce cu:

  • 1 copil născut și crescut – 6 luni;
  • 2 copii născuți și crescuți – 1 an;
  • 3 copii născuți și crescuți – 1 an și 6 luni;
  • 4 copii născuți și crescuți – 2 ani;
  • 5 copii născuți și crescuți – 2 ani și 6 luni;
  • 6 copii născuți și crescuți – 3 ani;
  • 7 și peste copii născuți și crescuți – 3 ani și 6 luni.

(2) Reducerea vârstei de pensionare menționată la alin. (1) se aplică și în situația în care numărul de copii include și copii adoptați și îngrijiți pe o durată de cel puțin 13 ani”, conform prevederilor legii.

Ce trebuie făcut pentru a avea parte de acest beneficiu

Pentru a obține acest beneficiu, femeile trebuie să prezinte certificatele de naștere ale copiilor. Ele trebuie să ofere și o declarație sub semnătură proprie. Prin aceasta, confirmă că au crescut copiii până la vârsta de 16 ani.

Acest mod de procedură a fost folosit și în timpul implementării legii nr. 19/2000. Reducerea poate fi combinată cu reducerile bazate pe grupurile de muncă.

Vârsta de pensionare poate fi redusă și prin cumpărare de vechime

O altă prevedere care poate reduce vârsta de pensionare și care se aplică și în cazul bărbaților face referire la cumpărarea de vechime.

Pentru a achiziționa vechime pentru oricare șase ani din perioada necontributivă, va trebui să încheiați un contract de asigurare voluntară.

Vechimea cumpărată în baza acestui contract poate fi folosită doar la momentul îndeplinirii condițiilor pentru obținerea pensiei de limită de vârstă.

De asemenea, veți avea posibilitatea să plătiți în rate și să luați în considerare și plățile parțiale.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel