Categories: Ştiri sănătate

Femeile s-au supărat pe Angelina Jolie: Mastectomia este prea costisitoare pentru muritoarele de rând

Operaţia pentru extirparea glandelor mamare, pe care şi-a făcut-o vedeta americană Angelina Jolie, a stârnit o amplă dezbatere în societate. Femeile s-au împărţit în două tabere: unele şi-au exprimat sprijinul pentru Jolie, împărtăşind opinia că este mai bine să previi un cancer, altele au acuzat-o, în condiţiile în care asemenea proceduri costisitoare nu sunt la îndemâna oricui, subliniază cotidianul rus Utro.

Acest din urmă aspect este confirmat şi de chirurgii americani, care recunosc că nu fiecare femeie care a fost diagnosticată cu cancer la sân îşi poate permite o asemenea operaţie. Potrivit medicilor, preţul unei mastectomii depăşeşte 50.000 de dolari, iar dacă apar complicaţii preţul poate creşte de două-trei ori.

„La ora actuală, nu toate companiile de asigurări recunosc aceste măsuri preventive ca fiind o necesitate medicală. Adică, atunci când o femeie decide de una singură, fără recomandarea medicului, că îi este necesară operaţia”, explică chirurgul american Michelle Copeland, citat de New York Post.

În ceea ce priveşte apelul Angelinei Jolie adresat tuturor femeilor, ca acestea să-şi facă analize de sânge din care să poată afla dacă ar putea dezvolta cancer, nici aici, potrivit medicilor, lucrurile nu sunt chiar atât de simple. Numai testele genetice costă în jur de 4.000 de dolari. În afară de aceasta, trebuie plătite şi alte cheltuieli legate de spitalizare.

Femeile care, la fel ca şi Jolie, au gena ce determină un risc ridicat în ceea ce priveşte dezvoltarea unui cancer la sân sau la ovare, se află într-o situaţie deloc de invidiat, consideră Judith Wallace, una dintre femeile care au fost nevoite să-şi facă o asemenea operaţie, însă la recomandarea medicului.

Judith a fost supusă unei mastectomii în 2004. Au urmat un curs de chimioterapie şi şase săptămâni de radiaţii. Potrivit femeii, în fiecare seară ea se întorcea acasă şi nu a stat în spital nicio noapte. Cu toate acestea, costul total al tratamentului pe bază de asigurare s-a ridicat la aproape 250.000 de dolari.

Faptul că Angelina Jolie, mama mai multor copii, a decis să-şi facă mastectomie la ambii sâni a devenit cunoscut la 14 mai. Jolie a recunoscut că făcuse operaţia la 27 aprilie, după ce finalizase trei luni de proceduri preliminare.

„Medicii mei au descoperit că am 87% risc să dezvolt cancer la sân şi 50% risc pentru cancer de ovare. De aceea, am decis să nu tărăgănez nicio secundă şi să reduc la minim posibilitatea îmbolnăvirii. Am luat decizia să fac o dublă mastectomie”, a declarat actriţa.

Jolie le-a sfătuit pe toate femeile care au antecedente în familie în ceea ce priveşte cazurile de cancer să-şi facă analize de sânge din care să afle dacă ar putea dezvolta cancer de sân sau de ovare.

CITIŢI ŞI:

Recent Posts

HOROSCOP 5 noiembrie 2024. Momente dificile pentru unele zodii

Horoscopul zilei de marţi, 5 noiembrie 2024, anunţă momente dificile pentru unii nativi ai zodiacului.…

8 ore ago

Senatul a adoptat un proiect de lege privind controlul medicamentelor care conțin substanțe stupefiante și psihotrope

Senatul României a aprobat un proiect de lege inițiat de Guvern care prevede reglementarea unor…

8 ore ago

TOP 5 beneficii pentru sănătate ale ceaiului de cătină

Acest ceai, preparat din fructele bogate în vitamine și minerale ale cătinei, este recomandat în…

9 ore ago

Medicii sunt în alertă: temuta gripă australiană H3N2 a ajuns în Europa! LISTA simptomelor

Autorităţile medicale sunt în alertă, după ce în Italia s-a înregistrat primul caz de gripă…

9 ore ago

Screening gratuit pentru displazia de șold la bebeluși la Spitalul Grigore Alexandrescu din Capitală

Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu” din București va efectua gratuit pe data…

9 ore ago

Citeste si: