Categories: Ştiri sănătate

Femeile cu aceste tipuri de sâni sunt de două ori mai predispuse să dezvolte cancer mamar

Femeile ai căror sâni sunt alcătuiți dintr-o cantitate mai mare de țesut glandular și au mai puțină grăsime ar putea avea un risc mai mare de a dezvolta cancer la acest nivel, potrivit unui studiu publicat luna aceasta în jurnalul științific ”JAMA Oncology”.

Oamenii de știință au studiat date provenind de la peste 18.000 de femei diagnosticate cu tumori la sân și de la 184.000 de femei de aceeași vârstă care nu sufereau de această afecțiune. Concluzia lor a fost că densitatea sânilor părea să fie cel mai pregnant indicator al acestui tip de cancer, într-o măsură mai mare decât alți factori de risc binecunoscuți, precum istoricul familial sau amânarea primei sarcini până după vârsta de 30 de ani, informează Reuters.

”Femeile cu sâni denși au un risc de două ori mai mare de cancer în comparație cu cele care au o densitate mai mică”, susține dr. Natalie Engmann, de la Universitatea San Francisco din California, cea care a condus cercetarea.

Acest lucru reprezintă o problemă deoarece 60% dintre tinere au sâni denși, la fel și 40% dintre femeile care au trecut de menopauză, iar țesutul mamar dens face ca tumorile să fie greu detectabile prin intermediul mamografiilor, după cum a explicat Engman.

În cadrul studiului, oamenii de știință au examinat date de la femei cu patru categorii de densitate a sânilor: grăsime aproape în totalitate, în mare parte grăsime, densitate moderată și densitate crescută. Apoi, au luat în considerare factori de risc precum greutatea, istoricul familial al bolii, istoricul personal pe baza rezultatelor biopsiilor, densitatea sânilor și prima sarcină după vârsta de 30 de ani.

Potrivit concluziilor, circa 39% dintre cazurile de cancer de sân apărute înainte de menopauză și 26% dintre cele survenite după această etapă ar fi putut fi prevenite dacă femeile aflate în cele două categorii cu densitate crescută a sânilor ar fi avut un țesut mamar mai puțin dens.

Însă, oamenii de știință notează că femeile nu au prea multe soluții pentru scăderea densității sânilor. Un medicament, tamoxifen, reduce riscul de cancer și densitatea sânilor, însă are efecte secundare și nu este recomandat, în general, decât persoanelor cu risc mare de a dezvolta această boală, notează Reuters. De asemenea, creșterea în greutate, care poate adăuga țesut gras în țesutul mamar, poate crește riscul de cancer de sân — 23% dintre cazurile de tumori la sân la femeile în vârstă pot fi prevenite prin slăbit, după cum au calculat cercetătorii.

Potrivit dr. Christine Berg, cercetătoare la NCI, care nu a fost implicată în acest studiu, deși femeile nu au prea multe alternative în ceea ce privește modificarea densității sânilor, pot lua în calcul screening-ul pentru cancer mamar, ca alternativă la mamografii. ”Cred că are mai mult sens ca o femeie cu sâni denși, și în special dacă are și alți factori de risc, să discute cu medicul ei și cu radiologul dacă ar beneficia sau nu de pe urma altor tipuri de screening precum RMN”, a spus aceasta. ”Termosinteza sânului este o tehnologie nouă care cred că e mai bună decât mamografia standard”, a completat aceasta.

Recent Posts

Pacient cu cancer intestinal: ‘Am crezut că am un hemoroid’

Când a fost diagnosticat, Joshua Sanchez suferea de cancer intestinal în stadiul patru. "La început,…

28 de minute ago

Excelența în medicină, premiată la Gala Capital. Prof. Dr. Vladimir Ciurea, lider și vizionar în neurochirurgia pediatrică

Ajunsă la cea de-a doua ediție, Gala Capital Performers în Sănătate reprezintă un eveniment la…

38 de minute ago

Zodii care încheie un ciclu karmic greu, care a durat 16 ani. Intră într-o nouă eră a vieții lor

Pluto a intrat în Capricorn pe 1 septembrie și va rămâne acolo până pe 19…

57 de minute ago

Mare atenție! Boli netratate care pot duce la cancer: Trebuie obligatoriu să mergem la MEDIC

Cancerele denumite în mod colectiv cancere ale capului și gâtului se dezvoltă de regulă în…

o oră ago

Acest mineral trebuie consumat pentru combaterea demenței. Nu trebuie să lipsească din aportul zilnic!

În conformitate cu US National Library of Medicine, Medline Plus, demența este o afecțiune care…

2 ore ago

Capital Top 100 Performeri din Sănătate. Companiile și oamenii valoroși din sistemul sanitar din România

Gala Performerilor în Sănătate este unul dintre evenimentele de amploare pe care revista Capital le…

2 ore ago

Citeste si: