Categories: Ştiri sănătate

Federația Sanitas, noi proteste în fața Guvernului, pentru rezolvarea problemelor din sistemul medical

Reprezentanții Federației Sanitas au protestat în fața Guvernului, susținând că autoritățile sunt indiferente față de problemele existente în sistem. De asemenea, aceștia au solicitat creșterea personalului medical responsabil pentru îngrijirea pacienților bolnavi de Covid-19.

Noi proteste sindicale au avut loc în fața Guvernului astăzi, unde au venit aproximativ 100 de reprezentanți ai Federației Sanitas. Protestele au fost organizate chiar în ziua în care Sanitas aniversează 31 de ani de existență, pentru că, spun sindicaliștii, autoritățile ar fi indiferente la problemele din sistem. Revendicările pornesc de la creșterea salariilor și până la deblocarea posturilor, potrivit Rador.

„Nimic nu se repară, nimic nu se ia în considerare din ce am spus noi și uitați că ajung oamenii să moară, să ardă de vii în spitale”, declară Viorel Hușanu, președinte Sanitas București.

De asemenea, reprezentanții fac apel către autorități pentru problemele existente în spitale. În unele unități sanitare, de aproape 30 de ani, nu s-au mai făcut investițiile necesare.

„Din fericire lucrez într-un spital care are aproximativ totul, dar, uitați-vă, că suntem de 30 de ani în spitale în care aproape nu s-a investit mai nimic”, afirmă Aurelia Constantin, vicepreşedinte Organizaţia Spital „Sfânta Maria”

Protestele au vizat și lipsa personalului medical din spitale, în special cel responsabil pentru îngrijirea pacienților bolnavi de Covid-19. Încă de la începutul pandemiei, unitățile sanitare și cadrele medicale au fost suprasolicitate în lupta cu virusul. Medicii și asistenții lucrează în condiții foarte grele, în lipsa personalului necesar. De aceea, reprezentanții au solicitat autorităților să suplimenteze unitățile sanitare cu personal esențial, atât pentru îngrijirea corespunzătoare a pacienților, cât și pentru sănătatea și siguranța cadrelor medicale care se ocupă de pacienți în acest moment.

„Suntem sub normativul de personal, adică ar mai fi nevoie de mult personal care să îngrijească măcar acest tip de pacienți COVID, pentru că atunci când îngrijești un pacient COVID, ştim cu toţii, trebuie să te îmbraci în combinezon şi trebuie să stai maxim patru ore în acel… Nu poţi să rezişti mai mult”, declară președintele Sanitas București.

Recent Posts

Mare atenție! Boli netratate care pot duce la cancer: Trebuie obligatoriu să mergem la MEDIC

Cancerele denumite în mod colectiv cancere ale capului și gâtului se dezvoltă de regulă în…

28 de minute ago

Acest mineral trebuie consumat pentru combaterea demenței. Nu trebuie să lipsească din aportul zilnic!

În conformitate cu US National Library of Medicine, Medline Plus, demența este o afecțiune care…

58 de minute ago

Capital Top 100 Performeri din Sănătate. Companiile și oamenii valoroși din sistemul sanitar din România

Gala Performerilor în Sănătate este unul dintre evenimentele de amploare pe care revista Capital le…

o oră ago

Cum să îți dai seama dacă ți s-au făcut vrăji: 3 semne de avertizare

Înconjurată de mister și teamă, vrăjitoria sau magia neagră a fascinat și a îngrozit culturi…

o oră ago

Vine URGIA în România. Vremea o ia razna în zilele următoare! Prognoza ANM modificată

De data aceasta, meteorologii ANM au avut dreptate și, efectiv, de miercuri seara condițiile meteorologice…

2 ore ago

E dezastru pentru ele! 3 zodii vor face o greșeală teribilă până la sfârșitul lunii noiembrie 2024

Astrologii nu au vești bune pentru noi, cel puțin în ceea ce privește următoarele zece…

2 ore ago

Citeste si: