Categories: Ştiri sănătate

Federaţia Sanitas a semnat cu Ministerul Sănătăţii noul Contract colectiv de muncă în Sănătate

Federaţia Sanitas din România a semnat marţi Contractul Colectiv de Muncă la nivel de Sector Bugetar Sănătate pentru perioada 2023 – 2025. Noul Contract Colectiv de Muncă îşi va produce efectele odată cu înregistrarea documentului la Ministerul Muncii.

Conform unui comunicat al federaţiei, Sanitas este iniţiatoarea şi semnatara, în martie 1992, a primului contract colectiv de muncă din România, aplicabil în sectorul public de Sănătate.

sursa foto: https://federatiasanitas.ro/

„După negocieri care au durat mai bine de un an, am semnat astăzi un nou contract colectiv de muncă avantajos pentru membrii noştri de sindicat din sectorul public de Sănătate. Drepturile celor pe care îi reprezentăm sunt mai bine protejate şi, ceea ce este foarte important, nu numai că am conservat ceea ce obţinusem în CCM-urile anterioare pentru angajaţi, ci am reuşit să obţinem şi drepturi suplimentare.

Sub incidenţa documentului semnat astăzi intră angajaţii din toate instituţiile sanitare aflate în subordinea sau coordonarea Ministerului Sănătăţii, precum şi cele aflate în subordinea autorităţilor locale şi a instituţiilor publice cu reţea sanitară proprie. În perioada următoare, ne vom concentra pe negocierile unui CCM la nivel de Asistenţă Socială, negocieri care sunt deja începute”, a declarat Leonard Bărăscu, preşedintele Federaţiei SANITAS.

Potrivit Agerpres, liderul sindical a adăugat că, dincolo de faptul că un Contract colectiv de muncă la nivel de sector public de Sănătate apără drepturile angajaţilor, de acum încolo, orice negociere a unui CCM la nivel de unitate sanitară va trebui să aibă ca prevederi minimale tot ceea ce conţine CCM-ul semnat marţi.

„Se respectă astfel principiul conform căruia „contractele colective de muncă nu pot conţine clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celor stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil încheiat la nivel superior””, a precizat Bărăscu.

Recent Posts

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

3 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

4 ore ago

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

4 ore ago

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…

4 ore ago

Ce se întâmplă dacă faceți baie fierbinte în fiecare zi? Efecte nebănuite

Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…

5 ore ago

Zodii lovite de noroc până la final de an. Au șanse uriașe să câștige la LOTO

Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…

5 ore ago

Citeste si: