Sari la conținut

FDA a autorizat vânzarea fără reţetă medicală a unui antidot pentru dependenţa de droguri

Centre pentru dependenții de droguri
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei
Opt centre pentru dependentii de droguri

Din cuprinsul articolului

Agenţia americană pentru alimente şi medicamente (FDA) a autorizat miercuri vânzarea fără reţetă medicală a unui antidot deosebit de eficient pentru reanimarea victimelor făcute de supradozele de opioide, denumit Narcan.

Această decizie era aşteptată cu mare nerăbdare, pentru a face faţă crizei opioidelor, un flagel care face ravagii în Statele Unite, întrucât ea va permite lărgirea accesului la acest spray nazal, autorizat sub prescripţie medicală din 2015.

Decizia va permite în special cumpărarea produsului în mod liber „din farmacii, supermarketuri, staţii de benzină sau de pe internet”, a precizat FDA într-un comunicat.

Narcan are la bază o moleculă denumită Naloxonă, care acţionează substituindu-se opioidelor la nivelul receptorilor din creier, ce erau activaţi până atunci de aceste opiacee de sinteză, mai ales de Fentanil, informează AFP, potrivit Agerpres. „Vă face să vă întoarceţi din rândul morţilor”, declara la începutul lunii martie Johnny Bailey, un asistent social care lucrează pentru HIPS, o asociaţie din Washington ce oferă ajutor consumatorilor de droguri.

Decizia vizează exclusiv spray-ul nazal

Decizia FDA vizează exclusiv spray-ul nazal cu o concentraţie de 4 miligrame de Naloxonă. Pentru alte dozaje, va fi nevoie în continuare de o reţetă de la medic. De acum înainte, producătorului acestui antidot, Emergent BioSolutions, îi va reveni sarcina de a stabili nivelul producţiei şi preţul de vânzare.

„Încurajăm fabricantul să îl facă să devină disponibil cât mai rapid posibil şi la un preţ abordabil”, a declarat directorul FDA, Robert Califf, citat în acelaşi comunicat.

Din 2015, milioane de doze de Narcan au fost deja prescrise sau distribuite în mod direct de diverse asociaţii sau chiar în farmaciile din statele federale americane care au autorizat comercializarea acestui produs.

Însă agravarea crizei opioidelor, substanţe ce au provocat 81.000 de decese în 2021 (o creştere de 17% într-un an), a făcut ca spray-urile Narcan să devină indispensabile.

Un comitet de experţi din cadrul FDA a votat în februarie pentru lărgirea distribuţiei acestui spray nazal, bazându-se pe caracterul extrem de sigur al medicamentului, care este inofensiv chiar şi atunci când este administrat din greşeală.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel