Fasciaterapia te scapă de dureri după doar trei ședințe

Prin stimularea fasciilor, țesuturi fine care învelesc mușchii, practic, această tehnică mobilizează forţa de autoreglare naturală a organismului, explică, pentru Doctorul zilei, Petros Liolios, specialist Psihopedagogie perceptivă

Dana Lascu

Această practică a fost fondată în anii 80 de către francezul Danis Bois, la acea vreme kinetoterapeut şi osteopat, actualmente profesor universitar şi directorul Laboratorului de cercetare aplicată în psihopedagogie perceptive (CERAP) din cadrul Universităţii Fernando Pessoa (Portugalia).

Prin intermediul stimulării acestor ţesuturi fine, cu ajutorul unor „puncte de sprijin” şi întinderi foarte blânde, fasciaterapia mobilizează, practice, forţa de autoreglare naturală a organismului.

Principiile fasciaterapiei

Fasciile, aceste ţesuturi fine care învelesc muşchii, oasele, vasele de sânge, ligamentele, nervii şi intestinele, reacţionează şi se adaptează în mod continuu în funcţie de activităţile noastre fizice şi mentale.

„Ca urmare a stresului sau a anxietăţii, spre exemplu, ele devin mai rigide sau mai crispate, în funcţie de intensitatea stimulului. În cazul unor solicitări intense şi repetate, fasciile nu-şi mai recăpăta supleţea şi mobilitatea naturale. Această stare tensionată se instalează în timp şi este însoţită de oboseală, de o pierdere a senzaţiei de fluiditate a mişcărilor, de disfuncţii la nivelul articulaţiilor, probleme digestive, circulatorii etc”, explică Petros Liolios, specialist Psihopedagogie perceptivă.

Prin stimularea manuală a fasciior, fasciaterapia îşi propune să le redea echilibrul şi elasticitatea. Ţesuturile îşi recăpăta mobilitatea iar persoană îşi recăpăta starea de bine.

Pentru ce afecţiuni este indicată

Specialistul spune că fasciaterapia foloseşte o atingere de relaţionare ce se dovedeşte eficace în cazul traumatismelor fizice sau psihice suferite de un individ. Terapeuţii o recomandă în special pentru:

  • traumatolorgie şi reumatologie: entorse, fracturi, dureri de spate. Această tehnică este recomandată cu atât mai mult sportivilor, al căror corp este supus la agresiuni în mod zilnic;
  • pentru tulburările funcţionale şi digestive, asociate în primul rând stresului: migrene, acufenă, constipaţie, dureri de stomac;
  • pentru ameliorarea tulburărilor survenite o dată cu sarcina sau naşterea, precum durerile de spate sau problemele circulatorii;
  • pentru ameliorarea stării generale a persoanelor cu suferinţe şi dureri survenite în urmă unei operaţii chirurgicale sau a chimioterapiei.

Cum arată practica de fasciaterapie

Fasciaterapia se practică în cadrul unor sesiuni individuale în cabinetul specialistului de psihoterapie preceptivă.

Este o tehnică nedureroasă, care nu presupune manipularea ţesuturilor, ci o atingere blândă care urmează mişcarea fasciilor. Mobilizările blânde ale acestora şi punctele de sprijin constituie cele două faze principale ale acestei terapii manuale. În anumite momente în cursul sesiunii, pacientul este invitat să exprime ce percepe la nivel senzorial. Alte tehnici vin în completarea fasciaterapiei:

  • gimnastică senzorială: în picioare sau aşezat pe scaun, pacientul efectuează mişcări lente propuse de terapeut, care îi permit să îşi simtă din nou corpul în mişcare sau în poziţie statică;
  • interviul, în cadrul interviului terapeutul îl invită pe pacient să-şi descrie emoţiile, senzaţiile, reflecţiile în ceea ce priveşte propriul corp;
  • introspecţia individuală ne învaţă cum să ne ascultăm şi observăm pe noi înşine, cum să intrăm într-un raport cu mişcarea noastră internă, dintr-o poziţie imobilă, silenţioasă, în timp ce capacităţile noastre cognitive sunt exacerbate.

Cum se desfăşoară o sesiune de fasciaterapie

„Sesiunea se desfăşoară pe o masă de masaj. Concret, încă de la prima sesiune, terapeutul efectuează o anamneză a pacientului: antecedente medicale, simptome. În urmă acestui examen preliminar, evaluează prin atingere zonele tensionate sau imobilizate ale fasciilor: urmăreşte foarte atent mişcarea din ţesuturi până când percepe sub degetele sale o tensiune”, spune Petros Liolios.

Odată reperată tensiunea, fasciaterapeutul aplică o mişcare foarte uşoară de tragere, aproape imperceptibilă, pentru a întinde fascia. „În momentul în care fascia este în întregime întinsă, fasciaterapeutul aplică un „punct de sprijin”: timp de oprire, de suspendare necesară astfel încât corpul să înceapă să reacţioneze. Acest punct de sprijin permite în principal relansarea circulaţiei sangvine şi eliberarea tensiunilor din fascie”, detaliază specialistul.

În trei ședințe, ameliorează durerea

„Apoi, terapeutul însoţeşte ţesutul în sens invers, până la un nou punct de sprijin. Această alternanţă între două mişcări este replicată apoi în diverse părţi ale corpului, până când fasciile sunt complet eliberate”, arată fasciaterapeutul.

Pe toată durata sesiunii, terapeutul solicită pacientului să-i relateze cum îşi simte corpul pentru a-l ajută să conştientizeze reacţiile şi felul în care se raportează la propriul corp.

Petros Liolios explică și că „pacienţii care suferă de dureri acute pot să perceapă o ameliorare după primele trei şedinţe. Tot după primele trei şedinţe terapeutul efectuează un nou bilanţ pentru a determina numărul necesar de şedinţe ulterioare”.

Recent Posts

666: Ce semnificație are acest număr de temut, potrivit experților în numerologie

Numărul 666 sau „numărul bestiei” în Noul Testament nu are proprietăți matematice remarcabile, dar dacă…

7 ore ago

Semnele care anunță demența încă din tinerețe, confundate cu alte boli

Semnele care anunță demența încă din tinerețe. Numeroase boli dezvoltate la bătrânețe pot fi "prevestite"…

7 ore ago

Horoscop chinezesc: Întorsătură totală în viața acestor zodii

Horoscop chinezesc pentru finalul lunii noiembrie. Este o perioadă a schimbărilor și o oportunitate pentru…

8 ore ago

Adio gripă și răceală: Cum se prepară leacul băbesc care îmbunătățește sănătatea instant

Ai răcit? Poate simți deja durere în gât, dureri musculare sau tuse seacă, însă, poți…

8 ore ago

Premiu pentru EXCELENȚĂ ÎN MEDICINĂ. Cine este dr. Șerban Dragosloveanu, omagiat la Gala Capital

Premiu oferit pentru EXCELENȚĂ ÎN MEDICINĂ. Cine este dr. Șerban Dragosloveanu, omagiat la Gala Capital…

9 ore ago

Boala epocii moderne capătă amploare. Îngreunează calea către un diagnostic precis

Boala epocii moderne capătă amploare. Este adevărat că adesea uităm că sănătatea noastră este cea…

9 ore ago

Citeste si: