Categories: Ştiri sănătate

Farmacie clandestină în curtea unui pensionar buzoian. Ce medicamente vindea clienților săi?

Un pensionar de 69 de ani, s-a ales cu un dosar penal, după ce polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au aflat că le vinde vecinilor medicamente, unele expirate. Bărbatul își improvizase o mică farmacie în gospodăria sa, de unde se aproviziona toată strada.

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din Buzău, cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale au efectuat două percheziți domiciliare la imobile din municipiul Buzău, pentru documentarea unui caz aparte privind infracțiunea de exercitarea fără drept a unei profesii și comercializarea de produse alterate.

Descinderile au vizat un buzoian, în vârstă de 69 de ani. Oamenii legii au găsit peste 90 de cutii de medicamente și folii de substanțe medicale, unele dintre ele fiind expirate.

„Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale au efectuat două percheziții domiciliare la imobile din municipiul Buzău.

Percheziţiile s-au desfăşurat la domiciliul unui buzoian de 69 de ani, bănuit de săvârșirea infracțiunii de exercitarea fără drept a unei profesii și comercializarea de produse alterate”, transmite IPJ Buzău.

Sursă foto: Getty Images

Farmacie clandestină cu medicamente fără prescripție medicală

Potrivit unor surse apropiate anchetei, buzoianul vindea medicamente obișnuite, care se găsesc în orice farmacie și pentru achiziția cărora nu este nevoie de prescripție medicală. În general era vorba despre medicamente administrate pentru dureri, inflamații și afecțiuni ușoare, susțin sursele Adevărul.

El avea un stand amenajat în curte, clienți fiind preponderent vecinii săi, care apelau la farmacia clandestină atunci când aveau nevoie. Aceleași surse au precizat că bărbatul vindea medicamentele la bucată, având un tarif unic, de un leu pastila.

Deocamdată nu se știe de cât timp vindea bărbatul medicamente și nici de unde le avea, dar e foarte probabil ca acestea să fi fost cumpărate legal, cu scopul de a le vinde ulterior cu mai mulți bani.

„Din cercetări a reieşit că buzoianul ar fi oferit spre vânzare medicamente, depozitate în spaţii neamenajate, la domiciliul acestuia. În urma perchezițiilor au fost ridicate peste 90 de cutii și folii de substanțe medicale”, au transmis polițiștii buzoieni.

Recent Posts

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

4 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

5 ore ago

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

5 ore ago

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…

6 ore ago

Ce se întâmplă dacă faceți baie fierbinte în fiecare zi? Efecte nebănuite

Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…

6 ore ago

Zodii lovite de noroc până la final de an. Au șanse uriașe să câștige la LOTO

Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…

6 ore ago

Citeste si: