Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti a decis, marţi, sistarea activităţii blocului operator şi a Secţiei de Terapie Intensivă de la Institutul de Pneumoftiziologie ”Marius Nasta”, după ce rezultatele analizelor au arătat că există o infecţie nosocomială în unitate.
„Ministerul Sănătăţii a fost informat de către Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti că, în această după amiază (n.r. marți), inspectorii sanitari au decis sistarea activităţii blocului operator şi a secţiei ATI (postoperator) din cadrul Institutului Naţional de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”. Măsura a fost luată după ce rezultatele probelor prelevate în cadrul autocontrolului din data de 12.02.2019 au fost neconforme, la fel ca şi cele ale probele recoltate în data de 13.02.2019 de către reprezentanţii DSPMB din unitatea respectivă”, au transmis, marţi, reprezentanţii Ministerului Sănătăţii.
Potrivit acestora, colectivul de epidemiologi din cadrul DSPMB consideră necesară instituirea unor măsuri mai severe de combatere şi limitare a infecţiei cu Acinetobacter baumanii în cadrul institutului.
„Reluarea activităţii va fi posibilă numai după ce se vor aplica procedurile de curăţenie şi dezinfecţie terminală, urmate de efectuarea probelor de autocontrol cu rezultate conforme”, a mai trimis Ministerul Sănătăţii.
Doi pacienţi internaţi la secţia de Terapie Intensivă „Marius Nasta” şi confirmaţi cu acinetobacter au murit în ultima săptămână. Alte două persoane sunt infectate şi aflate sub tratament.
Infecțiile nosocomiale reprezintă o problemă reală cu care se confruntă spitalele din România, care, de cele mai multe ori, nu comunică în mod real amploarea pe care acestea o au.