De ani întregi, cercetătorii dezbat problema cuptoarelor cu microunde, dacă acestea prezintă un risc sau nu. Putem să privim înfometaţi vasele care se rotesc în cuptor sau trebuie să stăm la 20 de metri depărtare şi să ne apropiem după ce ceasul cuptorului ne anunţă?
Radiaţiile microunde pot încălzi ţesuturile corpului în acelaşi mod prin care încălzesc şi mâncarea. Ele fac ca moleculele de apă din mâncare să vibreze încălzindu-se. Corpul uman este alcătuit în proporţie de 60% doar din apă, iar cu cât stăm mai aproape de cuptorul cu microunde cu atât riscăm mai mult. Expunerea la radiaţii de intensitate mare pot duce la arsuri, dar cele mai sensibile sunt testiculele bărbaţilor şi ochii. Arsuri, cataractă, sterilitate sunt efectele posibile la expunerea de acest gen, conform Food and Drug Administration
Este important să înţelegem că radiaţiile provocate de cuptorul cu microunde sunt ca cele ale telefonului, o formă non ionizată de radiaşii, care nu modifică structura celulelor. Producătorii cuptoarelor sunt direct responsabili pentru apariţia problemelor de sănătate ale consumatorilor. Dacă există un spaţiu oricât de mic între uşă şi cuptor radiaţiile se pot transmite şi pot fi periculoase. Dacă cuptorul este vechi se recomandă înlocuirea cu unul nou. Chiar şi în doze mici, radiaţiile sunt periculoase mai ales la copiii.
Ana Maria N.
Alina Bădic a prezentat predicțiile astrale pentru săptămâna 24 – 30 noiembrie 2024. Potrivit astrologului,…
Boala Parkinson, o tulburare neurologică progresivă în care cantitatea de dopamină din anumite zone ale…
ALEGERI prezedențiale 2024. În sediile marilor partide și în birourile sociologilor care analizează datele venite…
Suplimentele de vitamina D ar putea scădea tensiunea arterială la persoanele în vârstă care sunt…
Arsenie Boca, cunoscut drept „Sfântul Ardealului”, este una dintre cele mai venerate figuri ale ortodoxiei…
Compania care oferă recompense în numerar pentru a ajuta angajații să-și găsească dragostea și fericirea…