Categories: Ştiri sănătate

Familia Regală se implică în războiul lui Putin. Cei care fug de război vor fi ajutați

Familia Regală se implică în războiul lui Putin. Majestatea Sa, Margareta, care este și președinta Crucii Roșii Române, îi va ajuta pe cei care fug de război.

Familia Regală se află, în această perioadă, în Dobrogea pentru a-și aduce contribuția la criza refugiaților ucraineni.

Familia Regală se implică în războiul lui Putin. Cei care fug de război vor fi ajutați

Majestatea Sa, Margareta, care este și președinta Crucii Roșii Române le-a mulțumit ieri, la Tulcea, tuturor românilor pentru sprijinul acordat refugiaților din Ucraina și i-a asigurat pe cei care încearcă să fugă de război că vor fi ajutați în continuare. A fost prima vizită oficială efectuată de Familia Regală în ultimii doi ani.

Sprijin acordat refugiaților din Ucraina

Familia Regală se implică în războiul lui Putin. Cei care fugă de război vor fi ajutați

„Un mesaj de mulțumire pentru toți cei care au ajutat atât de mult pe oamenii care suferă, chiar dacă în România sunt oameni și aici care nu au mult, dar au dat tot ce au putut. Când am venit prima oară în România și am văzut ce am văzut, în anii ’89-’90, că oamenii aici sunt generoși și sunt harnici și au inima mare și asta sunt foarte mândră de toată lumea care a ajutat aici. Ceva foarte frumos”, a declarat Principesa Margareta.

Vizita Custodelui Coroanei Regale va continua, în această dimineață, la punctul de trecere a frontierei din Isaccea. În prezent, doar un singur coridor verde cu ajutoare pentru Ucraina este funcțional. Crucea Roșie speră, însă, să deschidă alte două, unul dintre ele ar putea fi la Tulcea și ar putea deveni funcțional săptămâna viitoare, potrivit RRA.

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, luptă neîncetat să-și apere țara. Acesta a cerut ajutorul Statelor Unite în lupta cu rușii.

„Astăzi, noi, poporul ucrainean, nu apărăm numai ucraina; noi luptăm pentru valorile Europei și pentru valorile lumii, în numele viitorului. De aceea, astăzi, poporul american nu ajută numai Ucraina, ci și Europa, dar și întreaga planetă, pentru a rămâne în viață.
Am aproape 44 de ani, dar simt că vârsta mea acum s-a oprit; acum, când inimile a peste 100 de copii ucraineni au încetat să mai bată. Nu mai văd niciun sens în viața mea, dacă nu reușesc să opresc moartea”, a spus Volodimir Zelensk

Recent Posts

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

6 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

6 ore ago

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

7 ore ago

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…

7 ore ago

Ce se întâmplă dacă faceți baie fierbinte în fiecare zi? Efecte nebănuite

Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…

7 ore ago

Zodii lovite de noroc până la final de an. Au șanse uriașe să câștige la LOTO

Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…

8 ore ago

Citeste si: