Factori care scad nivelul de testosteron. De ce este esențial și ce funcții îndeplinește?

Testosteronul îndeplinește o multitudine de funcții la nivelul întregului organism. Acesta are rol în reducerea țesutului adipos, creșterea masei musculare, a densității osoase, a părului, îmbunătățirea libidoului și reglarea funcțiilor sexuale. 

De asemenea, testosteronul reglează anumite funcții ale creierului, crescând  stima de sine, motivația, ambiția, memoria și concentrarea. Cu toate acestea, există anumiți factori care scad nivelul de testosteron în organism, ceea ce poate duce la dezechilibrul anumitor funcții.

Cezar Amititeloaie, medic cardiolog, explică pe blogul său care sunt acești factori și de ce este important să îți reglezi nivelul hormonal.

Factori care scad nivelul de testosteron în organism

Stresul

„Cortizolul, hormonul de stres, se produce în glandele suprarenale din colesterol – având același precursor comun: pregnenolona – din care rezultă androgenii și estrogenii. Deci, când simte că este în pericol corpul produce mai mult cortizol și mult mai puțini hormoni sexuali – pentru că pe moment este prioritară supraviețuirea. Apoi, după ce pericolul trece și scade nivelul de cortizol, prioritari sunt hormonii androgeni și estrogeni cu rol în creșterea și refacerea țesuturilor și reglarea funcțiilor sexuale.

Somnul insuficient

Somnul este extrem de important pentru reglarea tuturor sistemelor hormonale. Producția de testosteron are un ritm pulsatil și începe să crească pe parcursul nopții, când corpul este relaxat și nivelul de cortizol este mic, atingând un maxim înspre dimineață și scade pe parcursul zilei având nivelul cel mai de jos după-amiaza târziu, dar o mică siestă la prânz poate crește ușor nivelul. Pe de altă parte și viceversa e valabilă: un nivel scăzut de testosteron determină un somn slab calitativ și de scurtă durată și se instalează astfel un cerc vicios: adică lipsa de somn scade testosteronul, iar testosteronul scăzut cauzează lipsă de somn. Diverse studii au arătat că pentru menținerea unui nivel optim de testosteron sunt necesare măcar 7 ore de somn pe noapte.

Sedentarismul

Testosteronul este un hormon anabolizant necesar pentru sinteza proteinelor musculare și creșterea densității osoase, dar dacă musculatura nu este folosită, corpul nu mai este interesat să producă prea mult testosteron. În timp, sinteza scade și se plafonează la niveluri joase pe principiul – Use it or lose it. Ce nu se folosește, se pierde. Numeroase studii au demonstrat că atunci când persoanele sedentare se apucă de sport le crește și nivelul de testosteron, li se îmbunătățește stima de sine, libidoul și viața intimă.

Activitatea sexuală

Atât la femei, cât și la bărbați testosteronul crește în perioada de preludiu și în timpul actului sexual și revine la nivelul de bază imediat după orgasm.  Același principiu, al echilibrului, este valabil și în acest caz: cu cât activitatea este mai rară sau mult prea frecventă, cu atât nivelul de testosteron este mai afectat,  dar care este doza corectă e greu de spus.

Alimentația dezechilibrată

Din nou, e valabil același principiu al echilibrului. Regimurile de slăbire drastice, dietele exagerate, care nu au proporții decente din toți nutrienții atât de origine vegetală, dar și animală cauzează scăderea nivelului de testosteron.

Spre exemplu, vegetarienii pot avea nivele reduse deoarece dieta lor este săracă în colesterol – molecula din care se formează testosteronul și în L-carnitina (un aminoacid ce se găsește în carne) și care sporește numărul de receptori androgenici de care se leagă testosteronul pentru a-și exercita funcțiile.

Și deficitul din vitaminele C și E sau mineralele Zinc și Magneziu – cauzează scăderi, iar studiile au demonstrat că suplimentarea adecvată poate restabili nivelul de testosteron și spermatogeneza”, a explicat medicul.

 

Recent Posts

HOROSCOP. Te numeri printre ei? Cele 4 semne care în 2025 vor experimenta cele mai multe schimbări

Te numeri printre aceste zodii? Aceste patru semne vor experimenta cele mai multe schimbări în…

28 de minute ago

Adevărul despre operațiile estetice. Explică dr. Elena Marin, chirurgul care declară război operațiilor estetice

Adevărul despre operațiile estetice. Cum arată, de fapt, adevărata frumusețe astăzi, într-o lume a filtrelor?…

58 de minute ago

Este mare sărbătoare. Rostește cea mai puternică rugăciune: te scapă de rele, aduce bucurie, noroc şi sănătate!

Este mare sărbătoare. Ziua este a doua cea mai importantă sărbătoare de toamnă a Bisericii…

o oră ago

Zodii aflate sub protecția Sfinților Mihail și Gavril. Au parte de minuni pe 8 Noiembrie

În 8 noiembrie, de sărbătoarea Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril, se consideră că anumite semne…

2 ore ago

Pericolul ascuns al picăturilor de nas. Medic: „Pot duce la o afecțiune greu de tratat”

În condițiile în care aerul este din ce în ce mai încărcat cu alergeni, foarte…

2 ore ago

Cum să folosești merele pentru curățarea ficatului?

Corpul trebuie purificat la intervale regulate pentru a se bucura de sănătate, deoarece, la fel…

3 ore ago

Citeste si: