Categories: Ştiri sănătate

Faci ASTA în Joia Albă? Se spune că vei avea GHINION tot anul

Faci ASTA în Joia Albă? Se spune că vei avea GHINION tot anul. Iată ce trebuie să știi despre Joia Rea, așa cum mai este denumită această zi.

Joia Albă

Este numită şi Joia Verde, o zi în care se cinstesc holdele, grădinile şi grânele. Cine munceşte în această zi aduce asupra casei nenorocul, seceta şi dăunătorii în livezi.

„Joia Rea”, cum mai este denumită această zi, cere un ritual al morţilor. 44 de găleţi cu apă sunt cărate de o persoană, 2 lumânări se aprind la toate cele 4 capete, iar apa astfel „sfinţită” se varsă apoi în fântâna din curte, scrie Capital.

Rugăciunea pe care trebuie să o rostești în Săptămâna Luminată

Credincioșii citesc această rugăciune frumoasă pentru a aduce armonia și pacea în casele lor.

„Doamne și Stăpânul vieții mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire și al grăirii în deşert nu mi-l da mie. Iar duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei dăruieşte-mi-l mie, sluga Ta.

Aşa, Doamne Împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd greşelile mele şi să nu osândesc pe fratele meu. Că binecuvântat eşti Tu în vecii vecilor. Amin.

Cel ce a înviat din morți, Hristos Adevăratul Dumnezeul nostru, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Sale și ale Preacuvioșilor și de Dumnezeu purtătorilor părinților noștri și ale tuturor sfinților, să ne miluiască și să ne mântuiască pe noi, ca un bun și de oameni iubitor.

Bine ești cuvântat, Stăpâne Atotțiitorule! Care ai luminat ziua cu lumina de soare și noaptea ai strălucit-o cu raze de foc.

Care ne-ai învrednicit a trece lungimea zilei și a ne apropia de începuturile nopții. Ascultă rugăciunea noastră și a tot poporului Tău. Și ne iartă tuturor păcatele noastre cele de voie și cele fără de voie.

Primește rugăciunile noastre cele de seară și trimite mulțimea milei Tale și a indurărilor Tale peste moștenirea Ta. Ocroteste-ne cu sfinții Tăi îngeri. Înarmează-ne cu armele dreptății Tale.

Îngrădește-ne cu adevărul Tău. Păzește-ne cu puterea ta. Mântuiește-ne de toată primejdia, de tot vicleșugul celui potrivnic.

Și ne dăruiește în această seară cu noaptea ce vine și toate zilele vieții noastre desăvârșit, cu pace, fără de păcate, fără sminteală și fără nălucire. Pentru rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și ale tuturor sfinților, care Ți-au plăcut din veac. Amin.”, este rugăciunea pe care trebuie să o rostești în Săptămâna Luminată.

Recent Posts

Cele mai norocoase două zodii în perioada 15 – 20 noiembrie. Scapă de datorii și fac achiziții importante

Cele mai norocoase două zodii în perioada 15 - 20 noiembrie. Perioada 15-20 noiembrie aduce…

6 ore ago

Combinația de medicamente care oprește progresia cancerului pulmonar cu peste 40% mai mult decât tratamentul standard

Progres revoluționar în tratamentul cancerului pulmonar: Combinația de medicamente care oprește avansarea bolii cu peste…

7 ore ago

Cum arată negii cancerigeni din zona intimă și cum îi poți trata

Cum arată negii cancerigeni. Negii genitali sunt mai mult decât simple excrescențe ale pielii sau…

7 ore ago

Testul medical gratuit care poate depista cancerul înainte de apariția simptomelor

Detectarea precoce a cancerului este esențială pentru a îmbunătăți șansele de tratament eficient și supraviețuire.…

8 ore ago

Patru zodii scapă de ghinion după 15 noiembrie când Saturn iese din retrograd

Saturn, planeta disciplinei și a karmei, a fost retrogradă din iunie 2024, aducând cu sine…

8 ore ago

Psiholog: „10 lucruri pe care un om inteligent NU le face”

10 lucruri pe care un om inteligent nu le face: Descoperă secretele succesului personal. Inteligența…

9 ore ago

Citeste si: