Sari la conținut

Expunerea la Covid în uter poate crește riscul de obezitate, diabet și boli cardiovasculare al bebelușilor. STUDIU

insarcinata
sursa foto: Arhiva Doctorul Zilei

Copiii născuți din mame care au avut Covid în timpul sarcinii pot avea mai multe șanse de a dezvolta obezitate, potrivit unui nou studiu.

Descoperirile, publicate în Journal of Clinical Endocrinology and Metabolism al Societății Endocrine, au arătat că bebelușii expuși la Covid în timpul sarcinii au prezentat o greutate mai mică la naștere și un indice de masă corporală (IMC) la naștere mai scăzut, dar creșterea în greutate postnatală accelerată, în comparație cu cei neexpuși.

Expunerea la Covid în uter poate crește riscul de obezitate, diabet și boli cardiovasculare al bebelușilor. STUDIU

Femeile însărcinate reprezintă aproximativ 9% dintre femeile cu vârstă de reproducere cu Covid-19, iar milioane de bebeluși vor fi expuși la infecții materne în timpul dezvoltării fetale în următorii cinci ani.

„Descoperirile noastre sugerează că copiii expuși în uter la Covid-19 matern au un model de creștere alterat la începutul vieții, care le poate crește riscul de obezitate, diabet și boli cardiovasculare în timp”, a spus Lindsay T. Fourman, de la Massachusetts General Hospital. Boston, SUA.

„Sunt necesare încă multe cercetări pentru a înțelege efectele Covid-19 asupra femeilor însărcinate și copiilor lor”, a spus Fourman.

Cercetătorii au studiat aproximativ 150 de copii născuți din mame care au avut Covid-19 în timpul sarcinii și i-au comparat cu aproximativ 130 de bebeluși ale căror mame nu au avut o infecție prenatală.

Aceste modificări au fost asociate cu un risc crescut de obezitate, diabet și boli cardiovasculare în copilărie și nu numai.

„Descoperirile noastre subliniază importanța urmăririi pe termen lung a copiilor expuși în uter la infecția maternă cu Covid-19, precum și implementarea pe scară largă a strategiilor de prevenire a Covid-19 în rândul persoanelor însărcinate”, a spus Andrea G. Edlow, de la Massachusetts General Hospital.

Sunt necesare studii mai mari cu o durată mai lungă de urmărire pentru a confirma aceste asocieri, ai mai spus specialiștii.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel