Din cuprinsul articolului
Mai multe explozii puternice au avut loc, sâmbătă, la o staţie GPL din localitatea Crevedia, judeţul Dâmboviţa, deflagraţile fiind urmate de un incendiu. S-au înregistrat mai multe victime, cu arsuri grave, iar cel puțin o persoană și-a pierdut viața. Populația din zonă a fost evacuată, iar traficul pe DN 1A este blocat complet.
Radu Ţincu, medic ATI la Floreasca, a declarat, la Digi 24, că la spital a fost declanşat Planul Alb, personalul fiind mobilizat de la domiciliu pentru a întări liniile de gardă şi a face faţă acestui eveniment. Astfel, cadrele medicale vor veni de acasă pentru a elibera locul şi să gestioneze numărul suplimentar de victime.
După producerea celei de-a doua explozii, cinci pompieri care interveneau la fața locului au fost răniți, ei primind îngrijiri medicale.
Pompierii răniți se adaugă astfel celor șapte victime transportate la spital. Amintim că o persoană a fost declarată decedată.
Echipele de pompieri acționează și cu roboți pentru stingerea incendiului.
Ministerul Sănătății informează într-un comunicat:
„Explozia care a avut loc astăzi la o staţie GPL din Crevedia, judeţul Dâmboviţa, a produs rănirea mai multor persoane.
Au intervenit echipaje ale Serviciilor de Ambulanță București Ilfov și Dâmbovița și SMURD, care au acordat asistență medicală de urgență și au transportat victimele la spitale de urgență din Capitală: Floreasca, Universitar și Bagdasar Arseni.
Din informațiile pe care le avem până în prezent, s-au înregistrat 7 răniți (4 dintre aceștia sunt intubați) și un deces.
Cifrele sunt provizorii și le vom actualiza pe măsură ce apar noi informații”.
Alexandru Rafila nu a dorit să confirme numărul de morți, intervenția fiind în dinamică.
„Se pare că există și decese. Nu vreau să intrăm acum pe cifre, important este ca persoanele care au supraviețuit acestui accident și au arsuri să ajungă cât mai repede la spitale.
Încă de acum o oră am organizat un grup de lucru de urgență la Ministerul Sănătății și cu directorii câtorva spitale de urgență din București. Bineînțeles, cu serviciul de ambulanță București-Ilfov. Suntem gata să primim pacienții în spitalele specializate, respectiv Bagdasar, Floreasca. Unul dintre pacienți a ajuns la Spitalul de arși.”, a precizat Alexandru Rafila.
Ultimele informații oficiale arată că arderea se manifestă cu flacără violentă la două cisterne și o casă.
Până la acest moment, șase victime vor fi transportate la spital în București, cu arsuri considerabile pe suprafața corpului.
Totodată, două victime (atac de panică, vărsături) au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe din Dâmbovița/Târgoviște.