Din cuprinsul articolului
În această după-amiază o explozie a avut loc într-un salon ATI al Spitalului Movila din Ploiești. Inspectoratul pentru Situații de Urgență Prahova a transmis că o pacientă în vârstă de 80 de ani a suferit arsuri.
Femeia era în comă, dependentă de oxigen, în momentul în care s-a produs explozia.
Explozia ar fi avut loc în timpul unor lucrări de mentenanță desfășurate de un muncitor. Mai exact, bărbatul a tăiat cu un flex mai multe elemente metalice chiar în salonul în care se afla pacienta conectată la aparatul de oxigen, potrivit observatorulph.ro.
Polițiștii fac cercetări după incendiul de la Spitalul Movila din Ploiești
Oamenii legii au transmis următorul comunicat:
„La data de 26 februarie a.c., în jurul orei 14.30, polițiștii din cadrul Secției nr.2 de Poliție Ploiești au fost sesizați despre faptul că în incinta unei unități medicale din municipiul Ploiești ar fi izbucnit un incendiu.
În baza sesizării, polițiștii s-au deplasat la fața locului, stabilindu-se faptul că aspectele sesizate se confirmă, din primele verificări, reieșind faptul că incendiul ar fi izbucnit într-un salon în care se afla internată o singură pacientă, de 83 de ani.
Pompierii sosiți la fața locului au lichidat incendiul, în urma acestuia rezultând vătămarea corporală a pacientei, care ar fi suferit mai multe arsuri la nivelul corpului, aceasta fiind transportată la o alta unitate medicală, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.
La acest moment, polițiștii efectuează cercetări în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs incendiul și luării măsurilor legale care se impun.”
Declarația ISU
ISU Prahova anunțase anterior că o explozie, neurmată de incendiu, a avut loc, luni după-amiază, într-un salon al Spitalului Movila din Ploiești.
Vârstnica era, conform ISU, în comă în momentul producerii deflagrației, dependentă de oxigen. Prezintă arsuri pe 16% din suprafața corporală și la căile aeriene, va fi intubată și transportată la UPU Ploiești.
„Pacientă de sex feminin, aproximativ 80 ani, a suferit arsuri. Este singura victimă, este conştientă, cu arsuri pe aproximativ 50% din suprafaţa corporală”, anunţă ISU Prahova.
Sursa citată a precizat că se deplasează la faţa locului ambulanţa de Terapie Intensivă mobilă.
„De asemenea, s-au deplasat 3 autospeciale de stingere, o ambulanţă SMURD şi o autospecială de primă intervenţie şi comandă”, a mai transmis sursa citată.