Sari la conținut

Explicațiile unui specialist după ce un medic a suferit o paralizie facială temporară după administrarea rapelului anti-COVID

Sursă foto: arhiva Doctorul Zilei
Vaccin anti-covid Pfizer

Recent, a fost înregistrată prima reacție adversă gravă după imunizarea cu vaccinul anti-COVID. Este vorba despre o femeie în vârstă de 32 de ani, medic, care a suferit o paralizie facială temporară, manifestată imediat după administrarea rapelului.

Femeia a dezvoltat o paralizie facială temporară după ce i-a fost administrată a doua doză a vaccinului de la Pfizer/BioNTech. Femeia, cadru medical din Vâlcea, are o stare de sănătate bună, iar analizeze arată că nu a suferit modificări patologice.

Această reacție a fost menționată și de prospectul vaccinului de la Pfizer/BioNTech. Este o reacție adversă destul de rară, însă pacienții și-au revenit complet în câteva săptămâni.

„În cazul acestui vaccin de la Pfizer, în studiile clinice anterioare efectuării acestui vaccin au fost observate astfel de reacții, în care pacienții au prezentat pareză facială tranzitorie, cu evoluție între trei și șase săptămâni cedând simptomatologia acestei pareze faciale.

Motiv pentru care recomandările Organizației Mondiale a Sănătății au fost următoarele: dacă o persoană a prezentat în antecedente o pareză facială poate să facă vaccinarea. Dacă această pareză s-a produs înaintea vaccinării, într-un timp scurt și încă prezintă leziuni la nivelul nervului facial, se recomandă să nu se facă vaccinarea, să se amâne acest lucru. Dacă pareza se produce după prima doză, se întrerupe vaccinarea, administrarea celei de-a doua doze”, a explicat medicul Virgil Musta,  șeful Secției de boli infecțioase de la Spitalul “Victor Babeș” din Timișoara, potrivit Realitatea.

Potrivit informațiilor oferite de presa locală din Vâlcea, femeia a rămas inconștientă imediat după administrarea rapelului. Aceasta și-a revenit destul de repede după manifestarea reacțiilor adverse și a urmat o serie de investigații suplimentare.

Acest efect advers rar se manifestă și în cazul altor vaccinuri și este temporar.

Potrivit Comitetului Național de Coordonare a Campaniei de Vaccinare, cele mai comune reacții adverse sunt durerile de tip local, în zona injectării, precum și febră, cefalee, mialgii, artralgii, astenie, alergii de tip urticarie.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel