Vaccinul universal care ar putea să ne protejeze împotriva noilor tulpini de gripă aviară şi porcină este cu un pas mai aproape, datorită oamenilor de ştiinţă britanici.
Vaccinurile disponibile în prezent ţintesc doar cele mai răspândite tulpini gripale prin stimularea sistemului imunitar pentru a produce anticorpi care să prevină infecţia.
Cu toate acestea, cercetătorii au rămas mereu cu un pas în urma virusului, care continua să evolueze.
Totuşi, mulţumită unui studiu efectuat în timpul epidemiei de gripă porcină din 2009 sezonul gripal anual ar putea fi redus ca durată, iar posibilele pandemii ar putea fi prevenite.
Cercetătorii de la Imperial College London au folosit epidemia drept un experiment natural unic care le-a permis să studieze de ce unii oameni se îmbolnăvesc, pe când alţii nu.
Sute de persoane au donat mostre de sânge pe măsură ce epidemia de gripă porcină a crescut în amploare, iar acestea au fost monitorizate de-a lungul următoarelor două sezoane gripale.
Persoanele care nu s-au îmbolnăvit aveau în sânge la debutul pandemiei mai multe celule imune ucigătoare de viruşi, aşa cum sunt supranumite celulele CD8 T.
Cercetătorii afirmă că această descoperire ar putea duce la realizarea unui nou vaccin care ar funcţiona prin stimularea corpului să producă acest tip de celule pentru a contracara virusul gripal.
Profesorul Ajit Lalvani de la National Heart and Lung Institute afirmă că descoperirea oferă un plan pentru vaccin, declarând că „noi tulpini gripale apar în fiecare zi, iar unele sunt letale, astfel că scopul nostru este să concepem un vaccin universal care ar fi eficient împotriva tuturor tulpinelor gripale”.
Conform statisticilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, gripa ucide anual între 250.000 şi 500.000 de persoane la nivel global.
„Studiul nostru sugerează că, prin stimularea corpului să producă mai multe celule CD8 T, putem proteja oamenii de aceste boli simptomatice. Această descoperire ne oferă un indiciu preţios pentru dezvoltarea unui vaccin antigripal universal. Ştim deja cum să stimulăm sistemul imunitar pentru a produce celule CD8 T prin vaccinare. Acum că ştim că aceste celule protejează, putem concepe un vaccin pentru a preveni ca oamenii să dezvolte simptomele şi să transmită infecţia altora. Acest lucru ar reduce sezonul gripal anual şi ar proteja oamenii de pandemiile viitoare”, a concluzionat profesorul Lalvani.