„S-ar putea să fie chiar mult mai rău ca SIDA deoarece bacteria este mai agresivă şi va afecta mai mulţi oameni mai repede”, a declarat Alan Christianson, doctor specializat în naturopatie.
Este vorba despre o tulpină de gonoreea, HO41, care a fost descoperită în Japonia acum doi an, la o femeie în vârstă de 31 de ani. De atunci, bacteria a mai fost întâlnită în Hawaii, California şi Norvegia. Deoarece este rezistentă la actualul tratament antibiotic, bacteria a fost trecută în categoria superbacteriilor alături de MRSA, CRE etc. Aceste superbacterii ucid jumătate dintre oamenii pe care îi atacă şi aproape unul din 20 de pacienţi dintr-un spital este infestatat cu una dintre ele.
Deşi până acum nu a fost înregistrat niciun deces provocat de HO41, eforturile pentru combaterea acestei superbacterii trebuie să continue.
„Contractarea gonoreei din această tulpină ar putea cauza şoc septic şi moarte în doar câteva zile. Este foarte periculoasă”, a adăugat Christianson.
„Este o situaţi de urgenţă. Pe măsură ce tipul trece, devine mai periculoasă”, a explicat şi William Smith, director executiv al National Coalition of STD Directors
Gonoreea se transmite prin contact sexual neprotejat. Netratată, boala poate cauza un număr de complicaţii la femei, în timp ce la bărbaţi poate fi extrem de dureroasă. În cazul ambelor sexe gonoreea poate produce infertilitate şi boli periculoase precum infecţii cardiace.
De asemenea, gonoreea poate fi greu de detectat. De multe ori nu prezintă simptome la jumătate dintre femeile infestate şi la 5% dintre bărbaţi. Potrivit CDC, până acum doi ani, rata de infectare cu gonoreea tocmai atinsese un punct minim în istorie.
„Tocmai asta este înfricoşător. Din punct de vedere al infecţiilor rata este mică, însă tulpina este foarte complicată şi momentan nu avem niciun tratament potrivit pentru a o combate”, a mărturisit Smith.
„Oamenii trebuie să practice sexul protejat. Oricine începe o nouă relaţie ar trebui să meargă la control împreună cu partenerul. Felul în care funcţionează gonoreea, face ca nu toată lumea să fie conştientă de ea. Luând în considerare această tulpină nouă este şi mai important să o depistăm”, a încheiat Christianson
Gala Performerilor în Sănătate este unul dintre evenimentele de amploare pe care revista Capital le…
Înconjurată de mister și teamă, vrăjitoria sau magia neagră a fascinat și a îngrozit culturi…
De data aceasta, meteorologii ANM au avut dreptate și, efectiv, de miercuri seara condițiile meteorologice…
Astrologii nu au vești bune pentru noi, cel puțin în ceea ce privește următoarele zece…
Este perfect normal ca mirosul vaginal să se schimbe în timpul ovulației. Multe femei observă…
Pensionarii din România care beneficiază de un sprijin financiar substanțial, ce constă într-o indemnizație suplimentară…