Sari la conținut

Experţii au descoperit cheia unei diete de succes. Un gest simplu, la îndemâna oricui ajută la topirea rapidă a kilogramelor în plus

O nouă analiză a mai multor studii a scos la iveală de ce unele persoane reuşesc să scape mai uşor de kilogramele în plus atunci când ţin o cură de slăbire.

Potrivit cercetătorilor, cheia unei diete de succes o reprezintă banala apă. Spre exemplu, într-un studiu în care cercetătorii au cerut persoanelor care ţineau cură să bea un pahar de apă înainte de masă, „apa a amplificat efectul pierderii de greutate”, a explicat Brenda Davy, profesor la Universitatea Virginia Tech şi totodată unul dintre oamenii de ştiinţă care au coordonat studiile incluse în meta-analiză.

Cercetătorii subliniază însă că nu au fost acumulate încă suficiente dovezi încât să poată afirma cu siguranţă că un consum mai ridicat de apă poate ajuta oamenii să scape de kilogramele în plus.

Rebecca Muckelbauer, cercetător în cadrul Şcolii de Sănătate Publică din Berlin din cadrul Charité – Universitätsmedizin Berlin, este cercetătorul care a coordonat noua meta-analiză.

Specialista afirmă că membrii publicului apeleasă adeseori la ea, ca specialist în nutriţie, şi o întreabă dacă ar trebui să bea apă ca să slăbească. Muckelbauer şi-a dat seama că nu ştie răspunsul corect la această întrebare, motiv pentru care a decis, alături de colegii săi, să analizeze toate studiile efectuate vreodată asupra greutăţii şi consumului de apă.

Unsprezece studii satisfăceau aceste criterii.

Trei dintre acestea arătau că un consum ridicat de apă în rândul persoanelor aflate la cură ducea la o pierdere mai mare în greutate.

Un studiu efectuat de grupul condus de Davy a arătat că femeile care şi-au sporit consumul de apă în timpul dietelor pierdeau mai multe kilograme decât persoanele care beau sub un litru de apă pe zi.

Nu este clar, însă, mecanismul prin care apa ajută oamenii să scape de kilogramele în plus.

O posibilitate, spune Davy, este aceea că apa atenuează senzaţia de foame.

„Acest lucru ar putea ajuta oamenii să-şi reducă totalul de calorii consumate”, explică Davy.

Muckelbauer este de acord că senzaţia de saţietate este cea mai probabilă explicaţie, însă atrage atenţia că altă posibilitate constă în „termogeneza indusă de apă”.

Această idee se referă la faptul că „a bea apă, în sine, duce la creşterea consumului de energie a corpului”, spune Muckelbauer. „Simplul fapt că bem apă duce la un consum de energie. Acest aspect nu a fost studiat prea mult”, a mai spus Muckelbauer.

Institutul de Medicină recomandă adulţilor consume zilnic între 2,7 litri de apă (pentru femei) şi 3,7 litri (pentru bărbaţi), însă acest total poate fi compus din alimente, apă şi alte băuturi.

Deşi studiile experimentale sugerează că prin consumul de apă oamenii pot slăbi mai mult, sondajele analizate de Muckelbauer nu sugerează întotdeauna că oamenii care beau multă apă sunt mai slabi.

Unele studii analizate arătau că adulţii supraponderali sau obezi beau mai multă apă decât oamenii de dimensiuni normale, însă alte cercetări nu au identificat această legătură, se arată în meta-analiza publicată în American Journal of Clinical Nutrition.

„Nu avem dovezi conclusive că sporirea consumului de apă reduce greutatea, dar în mod cert există alte beneficii aduse de un consum ridicat”, spune Davy.

Cercetătoarea subliniază că multe persoane consumă aproximativ 400-500 de calorii zilnic din alte băuturi, iar înlocuirea acestora cu apă nu ar fi o idee rea.

Un studiu a arătat că femeile care beau apă în loc de băuturi dulci prezentau un risc mai mic de a dezvolta diabet.

De asemenea, un alt studiu a arătat că femeile care nu beau multă apă prezentau un risc mai mare de a suferi de pietre la rinichi.

„Nu există vreun risc în a bea mai multă apă”, spune Davy.

Muckelbauer spune că ar fi util să fie efectuate experimente mai mari în care să se studieze potenţialele beneficii în ceea ce priveşte pierderea de greutate ale consumului sporit de apă.

 

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel