Categories: Ştiri sănătate

Experţii au descoperit cea mai eficientă modalitate pentru prevenirea răspândirii infecţiei cu HIV

Conform ultimelor statistici ale Comisiei Naţionale de Luptă Anti SIDA, în ţara noastră suntîn evidenţă 11.399 persoane cu HIV-SIDA, din care 9.475 în evidenţă activă. Dintre aceştia 237 sunt copii (0-14 ani), iar restul de 9.238, persoane cu vârste de peste 14 ani.

HIV se poate transmite prin lichidele corporale ale unei persoane infectate, respectiv prin sânge, spermă, secreţii vaginale şi lapte matern. Nu există riscul unei infectări prin sărut, îmbrăţişare, strângere de mâini, utilizarea în comun a unor obiecte, alimente sau lichide.

Cercetărorii sunt de părere că cea mai bună modalitate de prevenire este dezvoltarea unui test care poate fi folosit acasă. Odată depistată, infecţia nu va mai fi transmisă mai departe. O echipă de cercetători de la Universitatea McGill au propus 2 modalităţi diferite de auto-testarea:

  1. auto-testarea supravegheată de un medic
  2. auto-testarea nesupravegheată dar asistată telefonic, atunci când este necesar

Auto-testarea pentru HIV este relativ simplă și reduce șansa pacientului de a fi ostracizat din cauză că este purtător al unei boli cu transmitere sexuală. Pentru testarea la domiciliu este nevoie doar de o mostră de salivă, iar rezultatele apar între 20 şi 40 de minute. Deși rezultatul poate fi interpretat de către pacient, mostra trebuie trimisă şi la laborator.

Recent Posts

Capital Top 100 Performeri din Sănătate. Companiile și oamenii valoroși din sistemul sanitar din România

Gala Performerilor în Sănătate este unul dintre evenimentele de amploare pe care revista Capital le…

6 minute ago

Cum să îți dai seama dacă ți s-au făcut vrăji: 3 semne de avertizare

Înconjurată de mister și teamă, vrăjitoria sau magia neagră a fascinat și a îngrozit culturi…

26 de minute ago

Vine URGIA în România. Vremea o ia razna în zilele următoare! Prognoza ANM modificată

De data aceasta, meteorologii ANM au avut dreptate și, efectiv, de miercuri seara condițiile meteorologice…

56 de minute ago

E dezastru pentru ele! 3 zodii vor face o greșeală teribilă până la sfârșitul lunii noiembrie 2024

Astrologii nu au vești bune pentru noi, cel puțin în ceea ce privește următoarele zece…

o oră ago

Cele mai bune remedii naturale pentru a scăpa de mirosul vaginal neplăcut

Este perfect normal ca mirosul vaginal să se schimbe în timpul ovulației. Multe femei observă…

2 ore ago

Ei sunt pensionarii care primesc în plus 50% din pensia totală, de la 1 ianuarie 2025

Pensionarii din România care beneficiază de un sprijin financiar substanțial, ce constă într-o indemnizație suplimentară…

2 ore ago

Citeste si: