Experţii au descifrat enigma craterelor misterioase care apar în Siberia

O echipă de cercetători din Regatul Unit și Spania a descifrat, în premieră, misterul craterelor apărute în permafrostul Siberiei, care trimit ondulații în întreaga lume.

Folosind fotografii făcute cu drone, simulări 3D și inteligența artificială, oamenii de știință au observat pentru prima dată aceste cratere misterioase în 2014, când au descoperit o gaură în peninsula Yamal din Siberia, de aproximativ 30 de metri în diametru și peste 50 de metri adâncime, înconjurată de ejecții care sugerau originile sale explozive.

Unele relatări au sugerat că exploziile provocate de gazele fierbinţi pot fi auzite la 100 de kilometri distanță.

Impact major asupra încălzirii globale

În ultimii 10 ani, multe dintre aceste găuri au ieşit de pe suprafața peninsulelor Yamal și Gydan, iar inginerul chimist Ana Morgado de la Universitatea din Cambridge spune că aceste cantități masive de gaz metan pe care le eliberează ar putea avea un impact major asupra încălzirii globale.

„Există condiții foarte, foarte specifice care permit ca acest fenomen să se întâmple”, spune Morgado. „Vorbim despre un spațiu geologic foarte de nișă”, a explicat aceasta, potrivit studiului publicat în revista „Geophysical Research Letters” şi citat de sciencealert.com.

„Există doar două moduri în care poți obține o explozie”, spune geofizicianul Julyan Cartwright de la Consiliul Național de Cercetare din Spania . „Fie are loc o reacție chimică și aveți o explozie, cum ar fi dinamita care explodează, fie vă pompați anvelopa de bicicletă până când explodează – asta este fizica.”

Originea reacţiilor chimice din permafrost

Și pentru că nu au fost raportate lumini sau produse de ardere în urma investigațiilor asupra vreuneia dintre explozii – ceea ce ar însemna o reacție chimică care are loc – cercetătorii au dedus că presiunile inovatoare trebuie să aibă o sursă fizică. Aceasta, propun ei, este osmoza: tendința unui fluid de a se mișca într-un mod care egalizează concentrațiile substanțelor dizolvate în interior.

Pe măsură ce permafrostul se încălzește (sezonier și, în prezent, pentru perioade mai lungi de timp din cauza schimbărilor climatice ), solul de suprafață se dezgheță și se extinde în jos, cu apa proaspătă de topire care se prelinge prin permafrost.

De obicei, această fluctuație este superficială, dar din cauza schimbărilor climatice, pătrunde mai mult în pământ. Aici, raportează cercetătorii, ajunge la un strat de apă sărată numit criopeg, care de obicei evită înghețul datorită salinității și presiunii crescute.

Reprezentare grafică a modului în care încălzirea destabilizează straturile și declanșează explozii. (AGU/Madeline Reinsel)

Pe măsură ce această umflatură subterană se ridică, presiunea formează fisuri în permafrostul de deasupra, permiţând degajarea gazului metan într-o explozie fizică.

S-a crezut că aceste fracturi de sol au loc pe perioade de timp ale mileniilor, dar studiul a constatat că aceste forțe osmotice pot accelera procesul care va avea loc în doar câteva decenii – explicaţia fiind rapiditatea cu care avansează încălzirea globală din anii 1980 până în prezent.