Din cuprinsul articolului
Experimente pe pacienți. Delia Podea, fosta şefă a Secţiei Psihiatrie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) din Arad a fost condamnată în primă instanţă la un an şi şase luni de închisoare cu suspendare în dosarul testărilor ilegale de medicamente, potrivit realitatea.net.
Parchetul General anunţa, în 2016, că Delia Podea, medic primar psihiatru, a fost trimisă în judecată după ce ar fi efectuat studii clinice cu încălcarea prevederilor legale în materie, fapte cu potenţial generator de riscuri în ceea ce priveşte autorizarea intrării pe piaţă a unor medicamente, cu riscul de a afecta negativ starea de sănătate a populaţiei.
În mod concret, conform comunicatului de la acea dată transmis de procurori, Delia Podea ar fi efectuat studii clinice fără consimţământul informat al subiecţilor şi ar fi consemnat în documentele întocmite aspecte necorespunzătoare adevărului referitoare la diagnostic, starea de sănătate a pacienţilor, tratamentul urmat şi efectele acestuia.
Experimente pe pacienți
Pentru a asigura numărul de pacienţi prevăzut în protocoale, Delia Podea ar fi inclus în studii şi pacienţi care nu sufereau de afecţiunea pentru care era testat medicamentul experimental. La indicaţiile acesteia, medicii rezidenţi şi asistentele medicale au consemnat în foile de observaţie simptomele necesare includerii în studiu, omiţând total sau parţial consemnarea simptomelor reale.
Totodată, Podea nu ar fi consemnat în foile de observaţii administrarea unei medicamentaţii suplimentare neadmise de protocol, dar care producea efectele pozitive vizate de studiu.
Pentru studiile clinice desfăşurate, ea ar fi încasat de la un singur sponsor suma totală de 179.994 euro.