Există viață după moarte: Pacienți reînviați împărtășesc experiențe extracorporale

Nu este un mit de pe patul de moarte: Viețile noastre chiar ne trec prin fața ochilor atunci când murim, potrivit unui nou raport al Școlii de Medicină Grossman de la NYU.

„Îmi amintesc că l-am văzut pe tatăl meu”, a spus un pacient după ce a avut un stop cardiac.

„Am surprins crâmpeie din viața mea și am simțit mândria, dragostea, bucuria și tristețea, toate revărsându-se în mine”, și-a amintit un altul după ce a fost scos de pe marginea prăpastiei.

„Îmi amintesc o ființă de lumină… care stătea lângă mine. Stătea deasupra mea ca un mare turn de putere, dar radiind doar căldură și iubire”, a povestit un al treilea supraviețuitor.

Acestea și multe alte amintiri obsedante au fost descrise de pacienții cu stop cardiac care au fost supuși la resuscitare cardio-respiratorie în timp ce se aflau în pragul morții.

În mod obișnuit, medicii au presupus că există o activitate cerebrală redusă sau inexistentă după aproximativ 10 minute de stop cardiac, când inima încetează să mai bată, lipsind creierul de oxigen.

Pacienți reînviați împărtășesc experiențe extracorporale

Cu toate acestea, noua cercetare de la NYU dă peste cap această concepție greșită.

„Există semne de activitate cerebrală normală și aproape normală constatate până la o oră după resuscitare”, a declarat Dr. Sam Parnia, profesor asociat de medicină la NYU Langone Health, pentru The Post într-un interviu amplu.

„Nu numai că am reușit să arătăm markerii conștiinței lucide – dar am reușit să arătăm și că aceste experiențe sunt unice și universale. Ele sunt diferite de vise, iluzii și deziluzii.”

Parnia este autorul principal al unui studiu publicat săptămâna aceasta în revista Resuscitation, care a studiat activitatea cerebrală și conștiința în rândul a 53 de pacienți care au supraviețuit unui stop cardiac în 25 de spitale, majoritatea din SUA și Marea Britanie.

Cercetătorii au reușit să demonstreze că creierul este surprinzător de rezistent decât crezuseră majoritatea medicilor până atunci.

„Creierul nostru este foarte robust” și „rezistă mai bine la lipsa de oxigen” decât se aștepta, a declarat Parnia, adăugând că organul „se poate reface singur și are markeri de activitate cerebrală normală”.

Dintre cei 53 de pacienți supraviețuitori din cadrul studiului, aproape 40% au declarat că au avut amintiri sau gânduri conștiente. Pacienții din cadrul studiului au cerut ca identitatea lor să nu fie dezvăluită din motive de confidențialitate.

De asemenea, pacienții prezentau vârfuri ale undelor cerebrale gamma, delta, theta, alfa și beta asociate cu o funcție mentală superioară, așa cum au fost înregistrate de o electroencefalogramă, o tehnologie care înregistrează activitatea cerebrală cu ajutorul unor electrozi.

„Există un arc narativ la oamenii care au o experiență de moarte apropiată”, a spus Parnia despre temele comune pe care și le-au amintit supraviețuitorii. „Conștiința lor devine mai accentuată, mai vie și mai ascuțită”.

Una dintre cele mai comune experiențe

Una dintre cele mai comune experiențe comune împărtășite de persoanele care au fost resuscitate în urma unui stop cardiac este o conștientizare la 360 de grade a spațiului din jurul lor.

„În moarte, ei au percepția că sunt separați de corpul lor”, a spus Parnia, „și apoi se pot deplasa. Dar ei se află în acea cameră [de spital] și adună informații. Ei au simțit că sunt pe deplin conștienți”.

În această stare de conștientizare, ei observă adesea medicii și asistentele care lucrează pentru a le salva viața, dar observația lor este complet placidă și lipsită de teamă sau suferință.

Și, da, mulți oameni își văd de fapt viața trecând prin fața ochilor lor, ca în poveștile din folclor și din mass-media populară.

„Cumva, în momentul morții, întreaga lor viață iese la iveală”, a spus Parnia. „Este o reevaluare profundă, intenționată și semnificativă a vieții lor”.

Această trecere în revistă a vieții lor nu este într-o anumită ordine, a spus Parnia, ci mai degrabă o scufundare în moralitate și etică. „Nu este o cronologie. Este o reevaluare intenționată a lucrurilor pentru care ne străduim în viață, cum ar fi o promovare la locul de muncă.

„Ceea ce devine o realitate primară este modul în care îi tratăm pe ceilalți oameni”, a adăugat Parnia, care este, de asemenea, director de cercetare în domeniul îngrijirii critice și al resuscitării la NYU Langone Health. „Nu este vorba de flashback-uri aleatorii. Este mult mai mult decât atât”.

O altă temă comună este sentimentul de a ajunge într-un loc care pare cu totul familiar: acasă. „Un loc pe care simt că îl recunosc și la care se întorc. Își continuă restul călătoriei către un loc pe care îl simt ca acasă”, a spus Parnia.

„Ceea ce este interesant este că acest lucru este universal, atât în SUA, cât și în alte țări.”

Știința nu înțelege încă pe deplin cum sau de ce au loc aceste experiențe comune, dar Parnia crede că concentrarea normală de funcționare a creierului, care ne face să trecem peste zi, devine relaxată și „dezinhibată” în timpul experiențelor de moarte apropiată.

Există sisteme de frânare care ne împiedică

„În mod normal, există sisteme de frânare care ne împiedică să accesăm toate aspectele creierului nostru”, a explicat Parnia. „Restul funcțiilor creierului sunt atenuate”.

Dar, „pe măsură ce creierul se oprește, ca mecanism de apărare pentru a se conserva [în timpul stopului cardiac], frânele sunt oprite”.

Atunci, oamenii „au parte de activarea altor părți ale creierului care au fost adormite. Ai acces la întreaga ta conștiință și la lucruri pe care în mod normal nu le poți accesa, la toate emoțiile, sentimentele, gândurile și amintirile tale.

„Acestea nu sunt halucinații. Acestea sunt experiențe foarte reale care au loc în timpul morții”, a adăugat Parnia.

Cercetările efectuate la NYU Langone Health și la alte centre de cercetare reprezintă un progres în domeniul resuscitării, o specialitate care a rămas în urma altor domenii de cercetare medicală.

Ratele de supraviețuire la resuscitare sunt frustrant de scăzute, a explicat Parnia. „Rata noastră de supraviețuire nu este foarte bună”, în parte pentru că tehnologiile nu au avansat prea mult din 1960, când a fost inventată resuscitarea cardio-respiratorie. „Așa ne simțim în lumea resuscitării”.

Între timp, el și alții speră acum că „am reușit în sfârșit să înțelegem ce se întâmplă în moarte„.