Chiar și după un somn bun de noapte, o întâlnire sau o discuție ne pot dărâma destul de ușor. Poate că de aceea marea majoritate a oamenilor se refugiază în cafea sau ceai după-amiaza.
Oamenii de știință spun că poți fi alert folosindu-te doar de minte, corp și mediul înconjurător. Uitați cum puteți fi activi și fără cofeină, potrivit Business Insider.
Protejați-vă vederea. Nu privi ecranele prea de aproape. Fie că este vorba de computer sau TV, ochii vor obosi și abia îi veți putea ține deschiși când se face ora 4. Ecranele ne irită și ne usucă ochii, putem vedea dublu sau în ceață, putem avea dureri de cap sau de gât. Minimizați riscurile dând luminozitatea la minim, alegând un LCD în locul unui ecran obișnuit. De asemenea, corectați-vă postura, clipiți des și priviți câte un obiect aflat în depărtare la fiecare 20 de minute.
Mâncați gustări sănătoase. O scădere a glicemiei vă poate face să vă simțiți letargici. Un asemenea efect îl are și o masă prea bogată, fiindcă digestia consumă multă energie.
Dacă vreți să mascați efectul cu dulciuri și cafea, veți avea câteva clipe de glorie, după care vă veți moleși iarăși.
Cel mai bine este să aveți gustări mici și hrănitoare, veți fi mult mai alert dacă veți consuma alimente bogate în fibre și proteine de calitate. De exemplu: ouă, avocado, unt de arahide, morcovi, țelină sau humus. Alimentele ca spanacul, fasolea și lintea sunt surse excelente de fier, iar deficitul de fier este adesea un motiv al oboselii.
Dacă veți combina gustările bogate în fier cu cele bogate în vitamina C, fierul se va absorbi rapid.
Beți multă apă. Deshidratarea vă seacă de energie. Cauzează oboseală, palpitații, stări confuze și chiar leșin.
Pentru a vă păstra vitalitatea pe parcursul întregii zilei trebuie să vă plimbați în aer liber, să dansați, să inspirați adânc, să ascultați muzică, să vă clătiți ochii cu imagini drăguțe, iar dacă nimic nu dă rezultate, permiteți-vă luxul unui pui de somn. Va face minuni.