Categories: Stil de viaţă

Există o explicație. De ce bărbații sunt atrași de femeile mai în vârstă la pat?

Există o explicație. Mulți bărbaţii preferă femeile mai în vârstă la pat, de multe ori însă, aceste relaţii pot avea la bază motive ce nu pot fi înţelese.

„Din perspectivă psihanalitică, putem spune că bărbatul caută într-o familie matură o mamă sau toate acele calităţi care i-au lipsit în copilărie şi care sunt oferite de o mamă fiului ei. Astfel, este posibil ca un bărbat să se simtă atras sau îndrăgostit de o femeie cu 20 de ani mai în vârstă, pentru că aceasta îl face să se simtă dorit, alintat, mângâiat, echilibrat. De asemenea, într-o astfel de relaţie, se simte motivat pentru a atinge un anume scop, ce poate consta într-o familie unită, un rol social sau profesional”, afirmă dr. Constantin Cornea.

Sexualitatea este un motiv important pentru bărbatul respectiv.

„Din această perspectivă, acesta se poate simţi mult mai împlinit sau mai satisfăcut decât s-a simţit vreodată”, subliniază psihoterapeutul Constantin Cornea.

Așadar, un bărbat poate vedea într-o femeie mai mare decât el “o mamă”, metaforic vorbind, cu tot ceea ce poate oferi aceasta. Un model care îl va face să se simtă deosebit şi astfel să obţină rezultate mult peste ceea ce şi-a imaginat el că poate realiza vreodată. Sau îl poate securiza afectiv, sexual, prin eforturile pe care le face şi pe care nu le-a mai întâlnit la o persoană de aceeaşi vârstă cu el.

„Dacă te îndrăgosteşti de o persoană mai tânără sau mai mare ca tine, nu ţine de maturitate, ci mai degrabă de oportunitate”, precizează psihoterapeutul Constantin Cornea pentru Gândul.info.

„Primele sentimente le învăţăm în relaţia cu mama sau cu persoana care joacă în viaţa noastră acest rol. De aceea, este foarte important, încă din acele prime momente de viaţă, cum percepem viaţa. O mamă îţi poate prezenta lumea ca fiind caldă şi iubitoare, protectoare, sau te poate face face să simţi emoţii ciudate: singurătate, lipsa afecţiunii. Astfel, putem să simţim încurajare sau devalorizare şi neîncredere. Aspectul afectiv al unei persoane ţine foarte mult de modelele pe care le vede şi le simte, în relaţie cu el sau cu cei din jur. Astfel se formează în cadrul personalităţii o matrice prin care ajunge să perceapă lumea, dar şi ce anume are nevoie pentru a se simţi complet, echilibrat, dorit sau iubit. Această matrice se naşte odată cu individul şi suferă transformări, mai mari sau mai mici, în funcţie de experienţele acestuia de viaţă”, a mai spus  Constantin Cornea.

 

Recent Posts

Screening-uri și teste medicale de care aveți nevoie în funcție de vârstă

Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…

17 minute ago

Cele mai bune remedii pentru răceală și gripă care îți stimulează imunitatea. Le poți face singur acasă

Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…

47 de minute ago

Horoscop 22 noiembrie. Avertismente pentru Lei și Gemeni: fără călătorii lungi și fără muncă în exces

Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…

o oră ago

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

11 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

11 ore ago

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

12 ore ago

Citeste si: