Din cuprinsul articolului
Profesorul Vlad Ciurea a explicat ce trebuie să facem pentru a ne antrena emisferele cerebrale. Acest lucru ne poate face să devenim ambidextri şi să avem acceaşi îndemânare şi cu mâna stângă şi cu cea dreaptă.
Exercițiu simplu. Neurochirurgul a dezvăluit pentru Antena 3 cum putem să ne antrenam emisferele cerebrale. Devenim mai rapizi și mai deștepți – spune profesorul.
„Încercați de multe ori să faceți cât mai multe gesturi cu mâna stângă, că să dezvoltați emisfera dreaptă.
De exemplu să vă spălaţi pe dinţi. Lucrurile sunt foarte, foarte interesante, pentru că aceste gesturi mici pe care le facem – fie cu stânga, fie cu dreapta – dezvoltă emisferele cerebrale, deci dezvoltă acele luminițe care pornesc neuronii, care pornesc activitatea noastră cerebrală.
Devenim mai rapizi, mai deștepți și mai interesați de ceea ce se întâmplă în jurul nostru. „, a explicat Vlad Ciurea potrivit sursei.
Prof. Dr. Vlad Ciurea a demontat toate miturile în acest sens și a explicat ce se întâmplă în creierul celor care sunt stângaci.
Neurologul spune că nu îi consideră diferiți pe cei care folosesc mâna stânga și îi atenționează pe părinți să nu forțeze copiii să își folosească mâna dreaptă dacă au tendința să folosească mâna stângă.
„Într-adevăr noi suntem dreptaci și folosim mâna dreaptă. Stângacii în orice problemă folosesc mâna stângă. Deci înseamnă că comanda lor spre mâna stângă pleacă din emisfera de partea dreaptă. E o inversare de comandă de emisfere.”, a explicat neurologul, în direct la Antena 3.
Acesta mai spune că predilecţia de a fi stângaci poate fi genetică.
„Dar când un copil nu pornește cu dreapta, noi de obicei îl corectăm, că aşa ne-am obișnuit. Lăsaţi-i pe stânga, nu se întâmplă nimica grav!”, susţine dr. Vlad Ciurea.
„Odată ce va dezvolta anumite elemente, s-ar putea din acel copilaș să obțineți date cu totul deosebite, pentru că au tendință stângacii spre activitate creativă, spre construcție, spre arhitectură, spre desen, spre pictură, spre artă adevărată, spre muzică.
Deci lucrurile capătă conotații foarte, foarte interesante și fie că folosim emisfera dreaptă, fie că folosim emisfera stângă, suntem aceeași ființă umană și nu se întâmplă ceva cu totul deosebit. Cel mai bine ar fi să fim ambidextru, mai ales la chirurgi ca să nu obosească stânga și dreapta.”, a explicat neurologul.
Profesorul Ciurea a mai spus că la ora actuală între 12% și 15 % din populația lumii este dată de stângaci şi există domenii întregi unde aceştia excelează.
„În domeniu sportului strângacii sunt foarte buni! În scrimă, în box, în domeniul artelor… Leonardo Da Vinci, Mihelangelo, Pablo Picaso au lucrat cu stânga, au fost stângaci. Mozart a fost stângaci… „, a explicat neurologul.
Riscurile anesteziei epidurale. Anestezia epidurală este o metodă comună de ameliorare a durerii în timpul…
Zodiile care termină anul în forță. Pe măsură ce anul 2024 se apropie de final,…
În lumea noastră, există oameni care par să sfideze limitele umane, demonstrând abilități și proprietăți…
Beneficiile postului. Postul, o practică veche și profund spirituală, a fost redescoperit recent de știință…
Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…
Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…