Categories: Ştiri sănătate

Examinarea CT: metoda esențială în evoluția recuperării Covid-19

Examinarea CT este o nouă metodă prin care se poate urmări evoluția procesului de vindecare a pacienților bolnavi de Covid-19. După infectare, poate urma o perioadă lungă de recuperare, iar o evaluare amplă poate schimba demersul afecțiunii.

Potrivit Medima Health, Majoritatea pacienţilor evaluaţi care prezintă modificări interstițiale pulmonare post COVID sunt cei care au avut forme moderate, extinse, severe și critice ale bolii, însă au existat şi cazuri de pacienţi cu forme uşoare sau asimptomatici, care în prezent au complicații.  Examinarea CT este un instrument important în urmărirea evoluției bolii.

O scanare pulmonară de tip CT, efectuată pe un aparat performant și interpretată de un medic cu experiență, duce la identificarea deficiențelor pulmonare care necesită supraveghere sau tratament de specialitate. Astfel, echipa de specialiști radiologi din cadrul Medima Health recomandă pacienților recuperați după infecția cu noul coronavirus să efectueze un screening pulmonar prin tomografie computerizată (CT) de înaltă rezoluție, în vederea depistării sechelelor existente. În cazul formelor ușoare-moderate, este indicată monitorizarea imagistică la 3 luni după vindecare, în timp ce în cazul formelor moderate-extinse, la 2 luni. În formele severe și critice, pacientul rămâne internat în spital până la vindecarea completă.

Examinarea CT post COVID-19 se realizează cu recomandarea medicului curant sau a medicului de familie.

Pneumoniile provocate de SARS-CoV-2, de orice formă şi gravitate, cauzează apariția unor efecte secundare. Pacienţii care s-au vindecat de COVID-19 în perioada aprilie-iulie se prezintă acum în clinicile Medima pentru monitorizare, iar în urma scanării CT, descoperim mai multe leziuni şi modificări, care le vor afecta funcţiile pulmonare în viitor. Un exemplu este cel al unui pacient tânăr, în vârstă de 32 de ani, care a avut o formă asimptomatică. Deși clinic acesta este vindecat, se simte bine, examinarea CT a relevat leziuni extinse la nivel pulmonar. Acești pacienți trebuie monitorizați până se vindecă complet și din punct de vedere imagistic, nu doar funcțional. Noi evaluăm pacienții la 2-3 luni de la vindecare, iar în funcție de rezultatele imagistice obținute, decidem care va fi frecvența monitorizării în viitor”, afirmă Dr. Athir Eddan, medic primar Radiologie și Imagistică Medicală în cadrul Medima Health, cu specializare în Imagistică Toraco-Pulmonară.

Examinarea CT de înaltă rezoluție este metoda cea mai sensibilă şi specifică de diagnostic pentru infecția COVID-19 și complicațiile asociate. Pe lângă acuratețea în descoperirea leziunilor, poate determina procentul de afectare pulmonară, iar pe baza acestor factori corelați cu datele clinice și biologice ale pacientului, medicii pot stabili abordarea terapeutică ulterioară.

În cadrul clinicilor Medima Health din București, pacienții au acces la examinări de tip CT pulmonar performante, realizate în cel mai scurt timp și cu costuri accesibile. Centrele sunt dotate cu echipamente CT noi, de ultimă generație, și dispun de o echipă cu expertiză medicală supraspecializată, condusă de medicul radiolog reputat Prof. Univ. Dr. Gheorghe Iana, Președintele Societății de Neuroradiologie și Radiologie Intervențională.

Recent Posts

Cum să îți dai seama dacă ți s-au făcut vrăji: 3 semne de avertizare

Înconjurată de mister și teamă, vrăjitoria sau magia neagră a fascinat și a îngrozit culturi…

17 minute ago

Vine URGIA în România. Vremea o ia razna în zilele următoare! Prognoza ANM modificată

De data aceasta, meteorologii ANM au avut dreptate și, efectiv, de miercuri seara condițiile meteorologice…

47 de minute ago

E dezastru pentru ele! 3 zodii vor face o greșeală teribilă până la sfârșitul lunii noiembrie 2024

Astrologii nu au vești bune pentru noi, cel puțin în ceea ce privește următoarele zece…

o oră ago

Cele mai bune remedii naturale pentru a scăpa de mirosul vaginal neplăcut

Este perfect normal ca mirosul vaginal să se schimbe în timpul ovulației. Multe femei observă…

2 ore ago

Ei sunt pensionarii care primesc în plus 50% din pensia totală, de la 1 ianuarie 2025

Pensionarii din România care beneficiază de un sprijin financiar substanțial, ce constă într-o indemnizație suplimentară…

2 ore ago

Anxietatea e problemă tot mai întâlnită! Preia controlul cu 5-HTP

Anxietatea a devenit o experiență comună pentru mulți dintre noi. Zilnic, ne confruntăm cu factori…

3 ore ago

Citeste si: