Din cuprinsul articolului
IPJ Brăila a anunţat că a declanşat o anchetă la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă după ce un bărbat de 53 de ani, internat în Secţia de cardiologie, a fost găsit decedat, pe timpul nopţii, lângă gardul unităţii sanitare, anunță Agerpres.
Conform Biroului de presă al IPJ Brăila, poliţiştii au fost sesizaţi pe 16 octombrie, prin apel 112, de către un medic de la Spitalul judeţean cu privire la faptul că un bărbat care era internat ar fi plecat din unitatea spitalicească.
„Bărbatul de 53 de ani, din Brăila, a fost găsit în stare de inconştienţă, în exteriorul unităţii spitaliceşti, lângă gardul acesteia, situat pe Şoseaua Naţională Veche, fiind declarat decedat. Acesta a fost transportat la Serviciul Judeţean de Medicină Legală Brăila în vederea efectuării necropsiei. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă. În urma activităţilor de cercetare efectuate, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Brăila s-au sesizat din oficiu şi cu privire la săvârşirea infracţiunii de neglijenţă în serviciu, fiind continuate cercetările pentru stabilirea cu exactitate a situaţiei de fapt”, se arată într-un comunicat de presă remis duminică de IPJ Brăila.
Cazul este anchetat de Colegiul Medicilor, administraţia Spitalului şi Poliţie
Purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Brăila, dr. Dragoş Voicu, a declarat, pentru Agerpres, că pacientul se internase în urmă cu două săptămâni cu insuficienţă respiratorie acută şi insuficienţă cardiacă şi prezenta sechele de accident vascular cerebral, „motiv pentru care era confuz, iar asistentele aveau ordin să treacă pe la el din oră în oră”.
„Era un pacient internat la Cardiologie cu insuficienţă respiratorie acută şi insuficienţă cardiacă. A fost urmărit pe parcursul a vreo două săptămâni. Din declaraţiile medicilor – trei medici l-au urmărit pe parcursul internării – reiese că nu prea ţinea cont de ce îi spuneau doctorii, continua să fumeze, nu ţinea regim, nu stătea în salon, asistentele aveau ordin să treacă pe la el din oră în oră.
Avea şi nişte sechele de accident vascular cerebral şi era cam confuz, se credea în Italia, probabil de asta nici nu se înţelegeau cu el.
Pe acest fond era pus sub urmărire din oră în oră, nu vezi pacienţii din oră în oră decât la Reanimare.
În noaptea de duminică spre luni, în jurul orei 4,50, asistenta care era de serviciu a observat dispariţia lui şi a anunţat medicul de gardă, care a sunat la Poliţie.
S-a dat alarma conform protocoalelor şi a fost găsit în afara incintei spitalului, la 10-15 metri de poarta din spatele spitalului, lângă un pom, în pijama, desculţ, mort. Poliţia l-a găsit, pentru că aşa este protocolul.
Cazul este anchetat de Colegiul Medicilor, administraţia Spitalului şi Poliţie, care trebuie să stabilească dacă este vorba despre o moarte violentă, dacă nu a fost atacat după ce a ieşit pe poarta spitalului”, a declarat Voicu.
Potrivit acestuia, „veriga slabă” în acest caz ar fi reprezentată de firma de pază a spitalului, având în vedere că „la poarta din spatele unităţii spitaliceşti ar fi trebuit să existe un paznic, care să observe apariţia pacientului, mai ales că era noapte, era desculţ şi în pijamale”.
„Mie mi se pare anormal, nefiresc cum să iasă un pacient din spital, când avem pază, eu acolo văd greşeala, veriga slabă. Noi nu puteam lega pacienţii, nici nu îi putem ţine ca la închisoare, dar, repet, spitalul are firmă de pază”, a completat dr. Dragoş Voicu.