Categories: Ştiri sănătate

Eveniment de închidere a proiectului Tinerii cu Autism-Voce pentru incluziune

AUTISM ROMANIA -Asociația Părinților Copiilor cu Autism a organizat în 29 februarie 2024, la București, Primăria Sector 1, București, evenimentul care a marcat închiderea proiectului „Tinerii cu Autism-Voce pentru incluziune”, derulat în perioada ianuarie 2023-februarie 2024.

La eveniment au participat tineri autiști, beneficiari ai proiectului și părinții acestora, reprezentanți ai unor autorități și instituții centrale și locale: Casa Națională de Asigurări de Sănătate-CNAS, Autoritatea Națională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități-ANPDPD, Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului si Adopții-ANPDCA, ai DGASPC-urilor, voluntari în proiect.

In cadrul evenimentului am prezentat principalele realizări în proiect, precum și perspectivele pe care le avem pentru a continua și dezvolta rezultatele acestui proiect în beneficiul tinerilor autiști, al familiilor lor, al comunității.

  • Am prezentat modelul de intervenție pentru sprijinirea tinerilor să devină o voce pe care l-am dezvoltat, activitățile desfășurate la Cafeneaua A -Vocea mea cu tinerii și părinți, voluntarii, concluzii și învățăminte utile pentru alți furnizori de servicii de sprijin pentru tineri autiști,
    am ascultat opiniile tinerilor și părinților beneficiari privind acest proiect, utilitatea lui și impactul asupra acestora,
  • am prezentat rezultatele acțiunilor noastre de activare civică a beneficiarilor și de advocacy la autorități, demersurile pentru a readuce în atenție, repune în dezbatere și de finalizare a Planului National pentru autism, care ar reprezenta strategia României de abordare intersectorială a problematicii persoanelor cu autism, masurile complementare și coordonate, integrate ale ministerelor relevante.
  • am ascultat puncte de vedere ale reprezentanților autorităților cu care am comunicat și colaborat, din care am desprins cai de colaborare si parteneriat în susținerea scopului și obiectivelor noastre cu focus pe tineri și adulți autiști,
  • am mulțumit public voluntarilor noștri din programul de befreinding pe care l-am inițiat în sprijinul tinerilor autiști.

Am menționat câteva dintre cele mai importante rezultate și resurse create în proiect:

  • Peste 30 de tineri autiști participanți în activitățile de dezvoltare personală și de dezvoltarea a abilităților de selfadvocacy (autoreprezentare) și peste 80 de familii implicate în diferite activități în proiect, activități de conștientizare a nevoilor copiilor lor, de dezvoltare a abilităților de advocacy;
  • Cafeneaua A-Vocea mea – un spațiu adaptat nevilor tinerilor, unde am desfășurat cu tinerii și voluntarii activitățile pentru dezvoltarea abilitaților de autocunoaștere, comunicare, sociale și de auto reprezentare, învățare despre drepturile pe care el au și le pot promova;
  • cursurile în self/advocacy create pentru tineri și părinți, aflate la dispoziția tuturor tinerilor și părinților din țară pe o platforma deschisă de autoînvățare, platforma Udemy;
  • evenimente care au avut protagoniști tineri autiști, părinți și alți actori: 2 dezbateri având ca tematică drepturile tinerilor autiști, Conferința Vocea mea-Tinerii cu autism se fac auziți, expoziția de arta a unei tinere autiste, întâlniri directe cu reprezentanții ministerelor relevante pentru problematica tinerilor: (Ministerul Sănătății, Ministerul Educației, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse), care au fost oportunități de dialog pentru o mai bună cunoaștere a problematicii tinerilor, conștientizare, sensibilizare și acțiune comună, integrată.

Carta Alba a Tinerilor cu autism/autiști

În cadrul proiectului a fost creată, editată și Carta Alba a Tinerilor cu autism/autiști, care cuprinde și Rezoluția tinerilor autiști, document programatic, care punctează drepturile, nevoile, situația actuală, oportunitățile și lipsurile sistemice care afectează viața tinerilor, direcții de acțiune, un document care are ca obiective:

  • Să stabilească orientări strategice cu privire la drepturile tinerilor cu autism.
  • Să deschidă și să mențină dialogul pe teme drepturilor tinerilor cu autism
  • Să crească vizibilitatea problematicii tinerilor cu autism din România
  • Să evidențieze nevoile și caracteristicile specifice tinerilor cu autism din România
  • Să promoveze recomandări pentru politici publice destinate tinerilor cu autism din România, ca parte integranta din viitorul Plan Național pentru Autism, pe care AUTISM ROMANIA îl susține ca fiind extrem de necesar pentru îmbunătățirea situației comunității autiste din Romania.

„Un proiect pilot deosebit, prin care am creat condiții și am pilotat o metodologie pentru a creste capacitatea în primul rând a tinerilor autiști de a deveni o Voce, dar și a familiilor lor.

Ne bucurăm că AUTISM ROMANIA le-a putut oferi tinerilor autiști oportunitatea de a înțelege importanta promovării nevoilor proprii, a drepturilor, de a forma sau dezvolta abilități de autoreprezentare/selfadvocacy, și de a învăța cum să facă acest lucru. Și părinții au putut să-și dezvolte abilitățile de advocacy, pentru a putea promova mai eficient nevoile copiilor lor care nu o pot face singuri, de a le apăra drepturile.

Tinerii autiști trebuie să se facă auziți și ascultați

Am creat și instrumente de învățare în acest sens, dar am și oferit sprijin efectiv pentru a începe propriile acțiuni de advocacy pentru drepturile copiilor lor. Iar comunicarea cu autoritățile și cu publicul larg pe diferite canale și evenimente organizate, a contribuit la creșterea nivelului de informare, conștientizare a problematicii tinerilor autiști, a nevoilor lor specifice, sensibilizarea față de nevoile acestora, stimulare a implicării active a autorităților și a celorlalți actori din ecosistemul tinerilor autiști în problematica specifică acestei categorii de vârstă, din perspectiva drepturilor, a calității vieții.

Tinerii autiști trebuie să se facă auziți și ascultați, iar noi prin proiect i-am susținut în acest sens: Sloganul „Nimic despre noi fără noi„, trebuie să devină realitate și în cazul comunității autiste. „ Liuba Iacoblev, președinte

Toți participanții, reprezentanți ai autorităților și instituțiilor centrale și locale, au manifestat deschidere pentru a continua comunicarea începută în acest proiect și de a colabora cu AUTISM ROMÂNIA pe diferite aspecte din cele reliefate de participanți sau cuprinse în documentele elaborate în proiect.

A fost deschisă calea unor discuții mai aplicate pe teme de interes pentru comunitatea autistă, de exemplu la nivelul Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului si Adopții-ANPDCA, unde AUTISM ROMANIA a fost invitată sa participe la un grup consultativ pe tema prevenirii instituționalizării.

Totodată am fost încântați să anunțăm pe beneficiarii noștri faptul că vom continua activitățile desfășurate în proiectului ajuns la final, datorită faptului că AUTISM ROMANIA a încheiat un protocol de colaborare cu DGASPC Sector 1.

Colaborarea ne va permite să oferim în continuare sprijin tinerilor autiști din București, dar și să perfecționăm și dezvoltăm acest program, care poate fi un model de bună practică și pentru alți furnizori de servicii publici sau privați.

Evenimentul de închidere a proiectului a fost găzduit de Primăria Sector 1, căreia îi mulțumim pentru susținere.

Proiect derulat de Asociaţia Autism România – Asociația Părinților Copiilor cu Autism cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021.

Scopul proiectului este creșterea capacității actorilor relevanți din ecosistemul tinerilor cu TSA (tineri cu TSA, părinții tinerilor, autorități și instituții publice cu competențe relevante, tineri tipici, alți actori comunitari) de a se cunoaște, coordona și colabora în vederea unei mai bune implicări a tinerilor cu TSA în viața comunității și a unei mai bune participări a acestora la procesele decizionale care le afectează viața, în susținerea propriilor nevoi, de a deveni activi în combaterea excluziunii sociale.

Mai multe informații despre proiect se pot găsi la https://autismromania.ro/tinerii-cu-autism/
AUTISM ROMÂNIA – Asociația Părinților Copiilor Cu Autism are o experiență de peste 20 de ani în advocacy în autism, iar activitățile noastre sunt comunicate pe pagina de facebook AUTISM ROMÂNIA și pe site-ul nostru autismromania.ro.

Persoana de contact: Liuba Iacoblev, telefon: 0731816880

Despre Programul Active Citizens Fund România

Programul Active Citizens Fund România este finanțat prin Granturile SEE 2014-2021. Obiectivul general al Granturilor este de a reduce disparitățile economice și sociale și a consolida relațiile bilaterale dintre cele 15 state beneficiare și statele donatoare (Islanda, Liechtenstein, Norvegia).

Programul este administrat de către consorțiul compus din Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, Fundația pentru Parteneriat, Centrul de Resurse pentru Comunitățile de Romi, Fundația PACT și Frivillighet Norge, care acționează în calitate de Operator de Fond desemnat de către FMO – Oficiul Mecanismului Financiar al Granturilor SEE și Norvegiene.

Active Citizens Fund România vizează consolidarea societății civile și a cetățeniei active și creșterea capacității grupurilor vulnerabile.

Cu o alocare totală de 46.000.000 euro, programul urmărește dezvoltarea pe termen lung a sustenabilității și capacității sectorului societății civile, intensificând rolul său în promovarea participării democratice, a cetățeniei active și a drepturilor omului și consolidând în același timp relațiile bilaterale cu statele donatoare Islanda, Liechtenstein și Norvegia. Pentru mai multe informații despre Active Citizens Fund în România, vă rugăm accesați www.activecitizensfund.ro. Pentru mai multe informații despre Granturile SEE și Norvegiene, accesați www.eeagrants.ro.

 

Recent Posts

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

6 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

6 ore ago

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

7 ore ago

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…

7 ore ago

Ce se întâmplă dacă faceți baie fierbinte în fiecare zi? Efecte nebănuite

Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…

8 ore ago

Zodii lovite de noroc până la final de an. Au șanse uriașe să câștige la LOTO

Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…

8 ore ago

Citeste si: